Palatul Episcopiei Greco-Catolice și mustăciosul băgăcios

Îmi place mult să mă plimb pe străzile orașului Oradea, îmi dă o senzație plăcută. Arhitectura de aici mă face să mă simt ca într-o altă lume. Simt că am revenit pe vremea imperiilor și a regatelor. Mă simt ca un burghez care merge liniștit, cu treburi importante prin agitația orașului.

Într-o zi, după ce am coborât din turnul primăriei, ajung în fața palatului Episcopiei Greco-Catolice și privesc intrigat detaliile de pe clădire. Nici un element nu este simetric, asta îmi place și îmi provoacă curiozitate. Când cobor privirea, cineva îmi spune:

• Ești tânărul ciudat de la teatru, ce faci aici? Ți-ai schimbat meseria sau ești în pauză?

Era un mustăcios îmbrăcat ca pentru o piesă de teatru cu nobili. Avea chiar și o sabie la brâu.

• Mă uitam la clădirea asta. Nu lucrez la teatru! Îi spun amintindu-mi că l-am văzut acolo.

Mă uit în jur și observ că eu eram cel îmbrăcat ca pentru o piesă de teatru. Toți erau îmbrăcați ca acum un secol. Doamnele purtau rochii lungi și atent ornamentate cu dantele și bijuterii. Domnii, eleganți, cu mănuși albe, semănau cu niște cavaleri pregătiți să își apere onoarea.

• Mare minunăție și-au construit greco-catolicii ăștia! Spune el. E un lucru mare să știi să faci ceva cu gust în ziua de astăzi. Să vedem ce se va construi și în jur.

Multe clădiri din jur erau încă în construcție.

• Ziua bună tinere, ne vedem mâine la teatru. Îmi spune îndepărtându-se.

Nu mai apuc să îi spun nimic și ridic privirea spre cer inspirând adânc. Când o cobor, parcă revin în zilele noastre. Mă uit în jur și gândul îmi zboară domnul cu mustață. Sunt sigur că i-au plăcut clădirile care acum au peste 100 de ani vechime. Cu astea în gând, traversez strada și observ în fața mea o biserică diferită de toate cele pe care le-am văzut până acum.