Domnul Nelu Dumitraşcu şi Dumitru, zig zaggerul nostru, la evenimentul Zig Zag prin Mehedinţi.

După ce cânți muzică populară o viață, sigur rămâi cu drag de cântec, dar și de portul popular. Rapsodul Nelu Dumitrașcu, din satul Ludu, comuna Ponoarele, n-a vrut să colecționeze numai aplauze de pe scenele pe unde a umblat, ci a strâns și  costume din zona natală.

Comoara de la etaj: 300 de costume populare româneşti!

Nici prin cap nu mi-a trecut ce surpriză o să mă aștepte când am intrat în camera cocoțată la etajul casei domnului Dumitrașcu. După ce m-am așezat pe pat a deschis larg trei șifoniere pline cu costume populare de damă. 300 la număr, dar numai de sărbătoare, căci cele pe care femeile le purtau la muncile câmpului sunt puse la păstrare în altă parte. Iar cele bărbătești iar așa, într-un loc numai al lor.

„Acum vreo 20 de ani am început să le pun la punct, să le colecționez. Majoritatea le-am moștenit de la rude, dar în ultimii 10 ani am primit și de la oameni care au auzit despre mine că le strâng. Au venit niște muieri de la Baia de Aramă cu o traistă plină. Decât să le arunce, au zis mai bine să le dea cuiva care le păstrează”, îmi povestește domnul Nelu.

Tradiţie de peste un secol, aşezată cu grijă în şifonier!

Costumele populare româneşti sunt așezate de la cele mai vechi, de peste 100 de ani, și mai groase, până la cele mai noi, mai fine și mai prețioase. Unele au cusături care depășesc imaginația, după cum îmi explică gazda. Întorc și eu ia pe dos și văd că e lucrată numai la un fir. În traducere liberă: multă migală.

A fost odată…Ce făceau fetele din Ponoarele înainte să se mărite ?

În zona Ponoarele exista înainte o tradiție ca orice fată nemăritată să lucreze pe timpul iernii un costum cu model unic, deosebit, cu care să se mândrească în prima zi de marți după Paște. Toată lumea cosea pe ascuns, căci dacă două fete aveau același costum, era jale. Cea mai orgolioasă uita cât a lucrat la el și îl purta numai când muncea la câmp. Cine a avut de câștigat din povestea asta? Nelu Dumitrașcu, căci acum are o mare diversitate în colecția sa.

Cum să nu le îndrăgeşti ?

Costume populare româneşti vechi, care au zăcut 68 de ani în lada de zestre a bunicii cântărețului, din podul casei; un opreg unicat pe care a fost lucrat cu betea un motiv floral, ceea ce era neobișnuit, căci cu această sârmă se făceau numai motive geometrice; un alt opreg care se pare că ar fi unic este cel cu tot motivul covorului oltenesc pe el și după care tânjesc cei de la Muzeul Țăranului Român din București.

Cum să nu fii bucuros când porţi aşa frumuseţe de costume, atent alese de Nelu Dumitraşcu din colecţia sa. Florin şi Oana, la evenimentul Zig Zag din Mehedinţi.

„Am 12 costume la Paris, la Muzeul de Antropologie, unde au expus 39 de țări.  Pe ale mele le-a văzut cineva din familia imperială din Japonia și se pare că vor ajunge și pe acolo”, se mândrește bărbatul.

Însă pasiunea cu cheltuială și cu efort se ține, așa că familia Dumitrașcu cheltuiește anual 500 de lei numai pe levănțică uscată ca să țină dăunătorii departe. În rest, costumele sunt spălate din când în când numai cu săpun de casă, iar în șifonier sunt păstrate numai pe dos ca să fie protejate cusăturile și mărgelele. Dacă e vorba să recondiționeze vreun costum, toată treaba se face în echipă: domnul Nelu coase la mașină, iar Angelica, soția sa, de mână.

Ce mai găseşti printre „vechituri” ? Peste 5000 de modele! 

Au găsit însă și costume care n-au mai putut fi recondiționate, pentru că erau grav afectate de trecerea timpului, dar cântărețul a păstrat modelul de la fiecare. Le-a spălat, le-a apretat, apoi a început să studieze despre cele 5.000 de modele pe care le-a strâns, ca să le poată așeza corect în funcție de vârstă și de cromatică.

Am ajuns la comoară! Şifonierul plin de costume populare. 🙂

„Dacă mai pot salva ceva, iau modelul și îl pun pe altă pânză. N-o să-ți vină să crezi de unde iau pânza! De la second hand! A noastră, asta din zilele de azi, e bună de strecurat brânza cu ea”, mărturisește Nelu Dumitrașcu.

Cine stă în spatele colecţiei de costume populare româneşti din Ponoarele? 

Ia o fotografie înrămată de pe mobilă și zice: „Uite ce frumos eram și ce urât sunt acum!”.

În poză, un flăcău frumos, îmbrăcat în haine tradiționale, privește cu încântare în depărtări, iar acum, în camera cu 300 de costume, un bărbat cu trăsături la fel de frumoase se uită direct în aparatul meu de fotografiat. Cu păr încă brunet, grizonat numai pe la tâmple, însă cu semne adânci pe care le lasă necazurile pe fețele oamenilor, domnul Dumitrașcu îți vorbește cu ochii. Prin irisul verde îi vezi direct în suflet, iar pleoapele ușor lăsate îți arată câtă blândețe e acolo, înăuntru.

Toate, până la colecţia de costume populare româneşti

Chiar și așa, cu toată bunătatea lui, domnul Nelu schimbă imediat foaia și, implicit, și tonul vocii, când are de-a face cu nedreptatea, chiar dacă este vorba despre un petec de material cusut cu ațe colorate. Se înfurie grozav când vede un marchizet făcut prosop de mâini sau niște poale transformate în cârpe de șters praful.

Cu alţi ochi!

După o vizită care s-a prelungit cu încă o oră față de timpul pe care mi-l programasem, căci am avut multe cusături de studiat, am plecat la drum cu și mai mare drag de lucrurile făcute de mână și cu mai mult respect față de munca pe care o depuneau bunicii noștri. De-acum clar o să privesc cu alți ochi o pânză lucrată!

Nelu Dumitraşcu alături de echipa Zig Zag în costumele acestuia. Ah, să nu uităm echipa de oameni faini din Ponoarele 🙂

Articolul a fost scris de Oana Racheleanu, colega noastră voluntară din Bucureşti. Îţi mulţumim pentru că ai făcut parte din echipa noastră, timp de două săptămâni!

Ce părere ai despre un astfel de „hobby” ? Costumele populare din care zonă a ţării îţi plac cel mai mult?

Lasă-ne gândurile tale într-un comentariu 🙂