Alexandru Popa -speolog

În adâncurile pământului lucrurile se văd altfel…

 

Acum un an era neimaginabil că pot  cunoaște oameni din domenii atât de diferite, dar în același timp la fel de interesanți. Vreau să pot discuta cu sute, poate chiar mii de oameni cu Zig Zag prin România. Dacă stau să mă gândesc bine, călătoria nu va avea o încheiere… Nicicând monotonă!

Ce poţi afla de la un speolog, despre Mehedinţi?

În seara despre care vă voi povesti am decis să fac o plimbare pe jos până la casa unei alte minți luminate, un speolog dedicat meseriei. Domnul Alexandru Popa, căci despre el scriu, a reușit să exploreze lumea așa cum aș dori și eu să o fac.

Treceam pe lângă mormanele de frunze veştede. Privind în jos, mă gândeam cum aș putea să explorez mai bine lumea acestui speolog de care mehedinţenii îmi tot povesteau.

Am ajuns la reședința cu pricina și „Cioc-Cioc”. Mi-a deschis soția sa și m-a înștiințat că el mă aștepta în sufragerie.

-Îmi pare bine! Spun eu, strângându-i cu fermitate mâna.

-Luați un loc, mă invită domnul Popa, cu aceeaşi atitudine.

-Mulțumesc. Ce cald e la dumneavoastră!

-Da, deși la noi în zonă e o problemă cu căldura. (în Drobeta, reţeaua publică de încălzire a început să funcţioneze după 1 noiembrie).

Direct la ţintă

Am atacat problema direct, cum ceasul din sufragerie era trecut de ora 18:00…

– Am auzit că vă ocupați de mai multe ONG-uri în Drobeta.

Îmi treceau prin minte recomandările făcute de oameni la adresa lui.

Îmi spuneţi mai multe? continui eu explorarea.

-Da, în cadrul fundației noastre, Fundația pentru Tineret, sunt: ecologie,tenis, cultură…

Sunt reprezentate cam toate domeniile. Avem 24 de membri ai asociațiilor.Pe 13-14-15 noiembrie și pe 6-7-8 o să avem niște cursuri de TSA, tehnica speologiei alpine. Vor veni monitorii din țară și vor face niște ateliere de inițiere, sub egida Școlii Române de Speologie. Eu reprezint Asociația de speologie. Avem câteva peșteri importante aici.

Bineînțeles că mi-am notat în grabă câteva denumiri de parcuri importante de aici, din Mehedinți: Geoparcul Platoul Mehedinți, ParculNaţional Domogled-Valea Cernei, care se întinde pe trei județe și Parcul Natural Porțile de Fier.

Aveam să îi povestesc în mare și despre călătoria mea. Cum „socoteala de-acasă nu se nimerește cu cea de la târg”, eu tot stau în fiecare județ mai mult decât plănuiesc. Nu e bine să ratez nimic!

-Noi avem destule lucruri interesante, avem cultură cu munte, cu lacuri, cu baraje, hidrocentrală, peșteri. Urmară poveşti despre Epuran, Izverna, Topolniţa, Balta şi alte peşteri din judeţ.

În culisele asociaţiei

-La asociație sunt ieșiri săptămânale?

-Aproape săptămânal. Pe 13-15 octombrie mergem în Serbia. Avem o tabără, împlinim 33 de ani de activitate. Am colaborat, avem relații strânse cu cei de peste graniță.

-Pot să vă întreb, sunteți speolog de meserie?

-Da, da. Activez  în asociația asta de…31 de ani.

-De ce nu ați renunțat și nu v-ați ocupat cu altceva?

Răspunsul domnului Popa a fost foarte neașteptat! Un simplu: „Nu știu.”Acum însă, încep să îl înțeleg. Când începi o activitate care te pasionează, nu îți mai pui întrebări, nu mai ai dubii…Pur şi simplu pierzi noțiunea timpului.

-La 20 de ani am găsit clubul ăsta deja format. Eram o mână de oameni. Ne-am împrietenit, am început să facem lucruri frumoase, să explorăm peșteri, să umblăm pe munți.

Vocea i se încărcase de emoţie.

-Am bătut munții din țară, continuă speologul, am mai fost puțin și în străinătate.Am învățat multe lucruri, să schiez, să cobor cu parapanta, să mă cațăr, să cobor în peșteri…lucruri pe care le-am făcut cu plăcere.

Alexandru Popa Speo

Domnul Popa  și-a deschis sufletul de-a dreptul în fața mea.

Mi-a povestit cu nesaţ  despre “vremurile alea de plecam zile întregi cu rucsacul de-acasă, pe tren, pe autobuz”. Pe vremea aceea nu avea mașină și făcea autostopul.

Am zâmbit cu poftă când mi-am dat seama că poveștile noastre se aseamănă, oarecum.

Domnul Alexandru mi-a întors gestul ca un complice, ghicindu-mi gândul. Se pare că este un speolog ce poate explora și adâncurile minții,  nu doar peșteri.

-Noi am fost pe vremuri în cubluri de turism montan și participam la competiții, prin țară. Erau niște relații destul de strânse. Eram și tineri. Nu că n-am fi tineri acum!

-Știți că tinerețea nu ține cont de vârstă! Îi răspund voios.

O scurtă tăcere se aşternu în sufragerie ca şi cum am fi integrat în inimă impactul acestor cuvinte

-Sunt asociații de cicloturism în Mehedinţi?

-Sunt băieţii de la Ciclomania.

-Cum se numește site-ul dumneavoastră?

SPEO-ALPIN MH.  Aici vei găsi mai multe despre peripeţiile mele prin peşteri şi pe munte.

Un zâmbet i se schiţă în colţul gurii, de parcă reuşise să comprime într-o secundă tone de amintiri.

-Am telefonul salvat şi vom ţine legătura cât stai în judeţ! Când am semnal. Îmi place când nu am semnal. Că sunt în măruntaiele pământului, printr-o peșteră, pe un vârf de munte…

-Păi mai faceți acum? E în sânge, înseamnă!

Sper din suflet să nu scap nici eu de microbul exploratului! Cel puțin acum sunt sigur că nu se va întâmpla.

-Bun. Vă las, mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat!

-Ne auzim!

Când ușa s-a închis în spatele meu mi-am dat seama că am mai făcut rost de o piesă de puzzle. Iarăși merg de parcă plutesc, iarăși trec prin frunze uscate, iarăși am mintea plină de gânduri optimiste.

Călătoria trebuie să continuie și ador toate oportunitățile astea de a discuta cu oameni care la bază sunt ca mine: aventuroși, sufletiști (spun asta fără falsă modestie) și pasionați de ceea ce fac. Mulțumesc, oamenilor frumoși, mulțumesc din suflet!

E rândul tău

Ce speologi din Mehedinţi sau din ţară admiri în mod special? Ce peşteri ai văzut până acum în Mehedinţi sau în ţară ?

Lasă-ne un comentariu cu gândurile tale 🙂

Echipa Zig Zag prin România