Felix Baratky- cel mai vechi ranger al Parcului Natural Porţile de Fier

O întâlnire specială, în Defileul Dunării

“Dacă fluieri, fluieră ceva concret” ~Felix Baratky

Nota bene: În prezent  are şi funcţia de Responsabil relații cu comunitătile locale și educație ecologică în cadrul administraţiei Parcului Porţile de Fier.

A fost odată ca niciodată fiindcă dacă n-ar fi, noi n-am mai călători, un tărâm plămădit pe malul Dunării şi pe coastele munţilor. Este unul înţesat cu legende, falnic în alegerea băştinaşilor, îmbelşugat de poveşti despre târâtoare, zburătoare şi necuvântătoare. Şi cum la fiecare casă vizitată de noi domneşte un suflet de om, cel de la cea de faţă a ştiut să sfinţească locul.

Ne lăsăm fermecaţi de frumuseţile acestui loc dar şi de şueta prietenoasă cu Felix Baratki, omul care în ultimii zece ani a luat la pas şi la pază aşezările Parcului Natural Porţile de Fier, locul unde apa şi munţii au făcut pace după ani de vrăjmăşie. Ne aşezăm la masă, facem abstracţie de muzica din fundal ce prea îşi dă aere. Din vorbă rasăm momentele importante din viaţa rangerului Felix.

A fost odată…în Defileul Dunării… un ranger

Defileul Dunării. O privelişte de vis…la Cazanele Mici !

-„De ce această meserie?”

-„În primul rând, aici am copilărit. Sunt din Orşova. Apoi a fost dragostea de natură. Şi nu în ultimul rând, m-a încântat să ştiu că sunt responsabil de cel mai frumos defileu.

Da! Defileul Dunării este unic in Europa. Pentru felul în care, timp de milioane de ani, fluviul şi-a săpat drumul. Nu există pe continent  defileu aşa mare şi aşa frumos. În plus, îmi plac poveştile, legendele.”

„Între om şi natură există un pact de neagresiune. Omul face parte, de fapt, din natură. E o parte a ei. De multe ori uităm asta, ne arogăm drepturi şi apoi ne mirăm când natura ne răspunde în acelaşi fel – violent.”

D-ale meseriei

Cu un simţ dezvoltat pentru estetică şi pentru frumos, rangerul de origine maghiară şi-a făcut meseria cu pasiune şi meticulozitate. Lucrează de zece ani în ariile protejate însă s-a confruntat şi cu obişnuitele legi româneşti sau cu bine cunoscutul clişeu al „sistemului”.

Are grijă să îşi amintească momente în care gradul unui om a fost mai important şi a cântărit mai mult decât legea scrisă… Până la urmă funcţia nu stă scrisă în frunte iar în viaţa de toate zilele toţi sunt simpli cetăţeni. „Nu cred că legea este problema, deşi legile nu sunt clare şi nu sunt respectate aşa cum ar trebui (…) Noi ne luptăm din greu cu „turismul de grătar” şi trebuie să facem faţă  presiunilor politice.”

Ce îi bucură sufletul unui ranger?

Dar totul e bine când se termină cu zâmbetul omului care pleacă mulţumit. Este conştient de faptul că locul său de muncă este special, mai ales prin faptul că este parc natural şi nu naţional. Este al treilea ca mărime din ţară însă e deosebit prin prisma faptului că aici oamenii convieţuiesc cu natura şi că fiecare efort a fost răsplătit care se materializează şi în recunoaşterea europeană dar şi în chipurile străinilor care se umplu de admiraţie în faţa naturii româneşti.

„În parcurile naturale, oamenii au voie să intre cu animale, sunt incluse şi localităţi – Dubova, Orşova, Gura Văii, Moldova Nouă etc. Asta înseamnă că este un loc viu şi nu întreţinut artificial, că între oameni şi natură există totuşi un echilibru fără intervenţii.”

 Să fim profesionişti, indiferent de domeniu

Profesionalismul lui Felix Baratky este un model. Poate că ar trebui să fie şi cheia modernizării României la standardele cerute de locurile moştenite. Detestă adepţii principiului  „las’ că merge şi aşa”; dacă ar fi director probabil jumătate din ei ar trebui schimbaţi fiindcă ghinion: „bă, nu merge şi aşa!” El explică în continuare că românul trebuie să înveţe să ţină la integritatea sa şi la cea culturală. Poate că, uşor uşor, această gândire se va molipsi şi va genera un alt sens mentalităţii de turmă.

Când rangerul nu e ranger…Trăiască Defileul Dunării

În timpul liber, rangerul nu se poate dezlipi de natură. E ceva pe sufletul său care tânjeşte după liniştea naturii. Se regăseşte de cele mai multe ori pescuind. E o formă de relaxare şi detaşare. Dacă nu pescuieşte, citeşte. Îl interesează cum funcţionează omul aşadar cărţile de dezvoltare personală sunt o alegere inspirată pentru el.

Ş-am încălecat pe o şa…

Deşi încă mai sunt ani de parcurs până când rangerii din România vor avea aceeaşi autoritate ca cei din Occident, noi suntem norocoşi având oameni ca Felix. Deşi autoritatea absolută nu e chiar stabilită, fiecare trage sfori şi aşteaptă să vadă ce ecuaţii mai poate mişca, nu ne rămâne decât să mulţumim celor care pun mintea la treabă şi care nu se opresc la auzul unor nume sau funcţii. Pentru aceasta, jos pălăria.

Columbaca şi Iorgu Iorgovan

Pentru încheiere am păstrat una din legendele povestite de Felix Baratky. Acţiunea se petrece chiar în Defileul Dunării: „Legenda lui Iorgu Iorgovan e la fel de frumoasă. S-a odihnit chiar pe muntele din faţa noastră, după ce a tăiat capetele balaurului.

Ultimul cap i l-a tăiat mai în josul Dunării şi apoi i l-a aruncat într-o văgăună. Acolo era o peşteră de fapt, şi din capul balaurului s-au făcut muşte şi aşa s-a născut peştera „Gaura cu muscă”. Ceva este adevărat. E acolo o specie unică de muscă: columbaca.”

E rândul tău

Ai vizitat Defileul Dunării ? Ce oameni de nădejde ai întâlnit aici? Ce poveşti/legende despre acest colţ de rai ai trăit/citit ?

Lasă-ne un comentariu mai jos cu gândurile tale. Avem cel mai bun recepţioner de comentarii 🙂

Ps: Mulţumim Daniela, pentru articol!