Dacă pașii tăi te aduc în Tulcea și îți dorești ceva mai mult decât plimbările cu barca pe Delta Dunării, să știi că acest județ promite multe, în ceea ce privesc atracțiile turistice. O incursiune în istoria Dobrogei, vizitând cetățile de aici, este un pas spre a cunoaște aceste meleaguri mult mai bine.

În timp ce ne deplasam spre Babadag, plopii pe de o parte și de alta o șoselei formau o coroană ca un tunel care ne proteja de soare.  Odată ce am ieșit de sub coroana copacilor, o cetate așezată pe vârf de deal ne-a furat atenția. Deja nu mai aveam nevoie de direcții GPS, căci un indicator ne ghidează spre dreapta, apoi un alt drum ne promite că vom fi acolo în mai puțin de 2 minute.

Cetatea Enisala („Noua aşezare“ /„Yeni sale“ așa cum au numit-o otomanii) este ultima cetate genoveză și cea mai bine conservată, ale cărei ziduri încă mai vorbesc despre istoria veche de câteva secole. Ea se aflată pe una dintre așezările cele mai frumoase ale Dobrogei: satul cu același nume și în apropierea Lacului Razelm, cel mai mare din România.

Oprim chiar în parcarea cetății, iar de acolo pornim pe jos după bariera care delimitează accesul pietonal de cel rutier. Cu soarele în spate, silueta cetății devenea din ce în ce mai cuprinzătoare iar odată ajunși sus, am putut admira panoramele asupra împrejurimilor.

Prin secolele XIII-XIV, negustorii genovezii care deţineau monopolul navigaţiei de la Marea Neagră au pus bazele unei fortăreaţă ca avea să supravegheze drumurile de apă şi de uscat.

Dacă preferi un drum mai puțin asfaltat, care să îți inducă ideea de străvechi și otoman, poți urma drumul care face legătura dintre intrarea de la barieră și cetate, și care poate fi urcat pe orice anotimp.

Trepte mici și vechi îți vor ghida pașii spre încăperile cetății, zidurile cu crenuluri și arcade. Peisaje pitorești date de casele oamenilor, drumurile mărginite de copaci, lacul pe care nu îl poți cuprinde cu ochii vor fi doar o parte din darurile zilei. Dincolo de cetate se poate vedea Lacul Babadag, o altă părticică a vremurilor de mult apuse.

Se spune că aici, se pot vedea cele mai frumoase apusuri și răsărituri din Dobrogea. Rămâne să vedem dacă este așa, nu? Tu ai fost la Enisala? Ce ți-a plăcut cel mai mult? Lasă un comentariu cu răspunsul tău.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România