Mie îmi place muntele și sunt încântat de fiecare dată când aflu povești ale alpiniștilor sau călătorilor pe munte. Am aflat că în Sibiu îl pot găsi pe Fane sau Teodor Tulpan, unul dintre românii care au atins Everestul. M-am simțit foarte curios despre omul pe care aveam să îl cunosc și despre experințele prin care a trecut. Mai jos găsiți o parte din cuvintele lui Fane Tulpan, omul care simte și viața, și muntele într-un mod aparte.

”Toți vor să urce pe Himalaya. Au echipament… Dar ai fost pe Moldoveanu iarna? Totul trebuie învățat și făcut treptat. Dar limitele sunt nelimitate.”

De mic copil a pornit visul cu Everest. Aveam de mic, pe dulap, postere cu vârful. Plus că vedeam munții Făgărașului și era acolo un vârf mare. Știam că îmi doream să urc pe el, pe muntele din spate. Și l-am urcat. Apoi am urcat mai mulți munți și în 90, 91, 92…  În 93 am ajuns la Salvamont și totul a culminat în 2003, cu Everest.

În 2003, când am urcat pe Everest, am prins cea mai urâtă vreme din ultimii 25 de ani. Vântul era 300 de km/ h, erau -50 de grade Celsius. Mie dacă îmi dădea cineva 1 milion de euro, nu urcam pe vârf atunci. Am așteptat 1 lună și 6 zile în cort până să prindem vreme bună ca să urcăm. Nici un munte din lume nu merită să pierzi un deget, o ureche sau ceva. Nu merită.

Dintr-o echipă de 14, noi am ajuns 4 români pe vârf. Și am fost felicitați de Regina Angliei. Ne-a trimis medalii…

La ce poți visa când ești pe Everest? Să mori. În chinurile de acolo, îți dorești să mori. E cel mai ușor lucru care ți se poate întâmpla și asta îți dorești. Să nu îți dai mănușa jos și să îți vezi degetele degerate.

E greu să renunți.  Să spui că nu mai pot, mă întorc. Dar mai bine să mă întorc sănătos decât să mă întorc rănit. Muntele te așteaptă. Trebuie să știi să aștepți, să ai răbdare. Am așteptat o lună și șase zile în cort, pe Everest, la 6.000 de metri, să vină vremea bună.  

Noi nu prea avem educația călătoritului. Nu știm să ne pierdem într-un loc. Enjoy the trip, cum spun englezii. Ei o au. Când mergi la mare, oamenii percep diferit călătoria. Unii se duc la mare să meargă în club, alții merg să se bucure de plajă și de mare. Am mers cu transiberianul, 10 zile prin pustiu. De voie, de nevoie. Aș fi putut zbura cu avionul, dar m-aș fi bucurat de drum? Aș mai fi văzut așa multe? Nu.

Muntele e făcut să fie simțit. Să vezi și o capră, să vezi și cerul, să vezi piatra. Să bei apă din izvor. Are niște daruri de care merită să te bucuri.

Sursa: Facebook

”Noi, oamenii, urcăm toți pe câte un munte. Chiar dacă unii sunt din piatră sau doar în minte.”

Cel mai important mușchi pe care îl antrenez pentru un munte e creierul. Pentru sport, de fapt, în general. Creierul e cel mai important. Limitele sunt nelimitate, dar trebuie să faci o diferență între a vrea și a putea. Ca să poți, trebuie să vrei și ca să vrei, trebuie să poți. Dacă tu ai încredere în tine… Asta contează. Eu degeaba îți spun că poți să urci pe un munte. Dacă tu îmi spui că îți e frică și nu vrei să facem asta, ne întoarcem.”

Am început o școală de munte aici, la Bâlea. Facem cursuri vara și iarna. Încerc să învăț oamenii cum să respecte muntele și câteva reguli. Observ o îmbunătățire a educației montane în țară, ceea ce mă face să mă simt bine. Acum, pe lângă școala de munte, mai sunt voluntar la Salvamontul de la Bâlea.

Pe un om, mai întâi să îl înveți și după să ai pretenția să știe ceva. De asta e greu să fii profesor. Nu e destul dacă tu știi multă informație. Trebuie să știi cum să o transmiți mai departe. Nu poți învăța pe nimeni dacă îi spui ”Uită-te la mine și fă la fel”. Trebuie să îi explici pas cu pas tot ce se întâmplă.

Ce ai mâncat, ce ai băut și ce ai în suflet. Asta contează când mori. Amintirile pe care le ai nu îți pot fi luate de nimeni. Faptele tale sunt cele care te fac om. Ce lași în urma ta… Asta contează. ”

Îțu mulțumesc că m-ai citit,

Sergiu

De la Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)