Chiar dacă județul Constanța este cunoscut pentru litoralul unde turistul, în fiecare an, își face drum prin nisip, se relaxează și se bucură de soare, aflăm că acest județ oferă și multă istorie. Aceasta se citește și astăzi pe zidurile unei cetăți unde două perioade importante au marcat dezvoltarea ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră: greacă și romană.

Coloniștii greci erau în căutare de resurse, în mod special cele care asigurau hrana. S-au îndreptat către Est, aproape de Marea Neagră, ajungând peste timp să fie ocupat de un număr mare de colonii. Histria era situată, practic, la periferia lumii grecești, la granița cu ținutul barbarilor din estul europei, coloniile găseau aici absolut tot ceea ce aveau nevoie.

Așezarea Histriei pe țărmul Mării Negre avea dublu scop, acropolă și așezare civilă. Constituia un punct unde se adunau produsele indigene ce urmau să fie exportate spre Grecia și pe de altă parte era locul unde veneau produse din Grecia ce urmau să fie vândute localnicilor.

Inițial avea rol de mic port care prevedea doar comerțul cu populația indigenă iar în jurul acestui nucleu se dezvoltă un mic oraș care luase un avânt imens. Era format din 82 hectare formate din locuințe și loturi agrare.

În afară de zidul de incintă apar și primele temple ceea ce denotă o dezvoltare puternică a orașului. Primele aparițiile monetare arată o circulație premonetară sub formă de delfini ca instrument de schimb, delfini care apar ca simbolistică și pe stema Histriei.

Trebuie menționat că Histria face parte din rezervația naturală biologică Delta Dunării, zona protejată și cercetata de biologi și cercetători în domeniul protecției mediului.

Aici poți vizita și Muzeul de Arheologie de la Istria unde vei descoperi basoreliefuri, o colecție impresionantă de amfore și altare vechi de peste 2000 de ani.

Cetatea este în localitatea Istria la aproape 60 de kilometri de Constanța. Programul de vizitare 08:00-20:00 pe timp de vară și 09:00-17:00 pe timp de iarnă. Preț bilet aprox. 14 lei/adulti; 7 lei/copii, studenți.

Cu drag de călătorii te invit la Histria,

Cosmina

Echipa Zig Zag prin România