Probabil ne întrebăm, ce ar putea să ne învețe niște biete animale pe noi oamenii mari? Uneori, chiar mai multe decât ne putem imagina!

Astăzi vă vorbesc, pe scurt, despre demonstrația leilor de mare de la Delfinariu Constanța. Un moment care mi-a făcut pielea de găină și m-a emoționat.

Totul bine și frumos la început. Fetele care au început demonstrația vorbind pe un ton cald și pe înțelesul tuturor, în special al copiilor. Ne-au arătat mai multe momente haioase care ne-au distras atenția de la gândurile zilnice relaxându-ne foarte mult.

Însă, momentul de impact a fost când una dintre domnișoare a spus că leii de mare au o surpriză pentru noi. A ridicat în mâna dreaptă, o sticlă de plastic turtită, întrebând pe toți ce este acel obiect. Toți copiii au știut să răspundă.

Știam că urmează ceva senzațional și deja mă inundase emoțiile.

A aruncat pet-ul în mijlocul piscinei explicând tuturor cât de mult dăunează acest gest, atât animalelor cât și mediului înconjurător. Toți în cor au aprobat că nu e frumos să facem astfel de gesturi.

Lecția de ecologie a venit din partea leului de mare care a înotat până la pet, l-a luat în gură și l-a băgat direct în coșul de gunoi, de la marginea piscinei. Am rămas fără cuvinte, iar acest gest m-a oprit efectiv din fotografiat. Cum e posibil așa ceva? Cât de măreț este acest gest al unui animal!

Gândindu-mă că zilele trecute am văzut turiști aruncând deșeuri pe geamul mașinii și luptându-mă zilnic cu o astfel de atitudine, mi-am dat seama că de multe ori chiar avem ce învăța de animale.

Această demonstrație mi-a adus zâmbetul pe buze, m-a binedispus și îngândurat în același timp: Dacă animalele pot să facă asemenea gest… Noi de ce nu am putea?

Închei acest articol prin recomandarea de a vizita Delfinariul – Reprezentații lei de mare. Informații despre prețul biletelor și program găsiți aici.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România