Cautăm mereu punctele cele mai înalte ale unui oraș pentru a-l surprinde, cât mai bine,  în diferite momente ale zilei. Deși, drona ne oferă această perspectivă din orice loc, ne place să redescoperim aceste locuri panoramice, pe care le recomandăm, mai departe, turiștilor.

Pe dealul Monumentului din orașul Tulcea este ridicat, ca omagiu adus eroismului poporului în războiul pentru eliberarea de sub dominația otomană, un monument la care ajungi doar parcurgând un șir lung de scări.

Denumit și Monumentul Eroilor (așa îl găsiți și pe google maps) este unul dintre simbolurile naționale închinate în cinstea eroilor neamului căzuți pentru patrie în timpul Războiului de Independență al României.

Grădina Monumentului este una dintre cele mai frumoase din oraș, pe timpul verii vizitatorii se plimbă pe aleele de la baza monumentului conferind acestui loc un aer de promenadă. Tot în incinta acestei grădini vei regăsi ruinele cetății Aegyssus și Muzeul de Istorie şi Arheologie.

Din istoricul monumentului culegem câteva date memorabile. A fost clădit la scurtă vreme după Războiul de Independență al României, chiar de către regale Carol I și prin creativitatea celebrului sculptor George Vasilescu.

A fost distrus pe vremea Primului Război Mondial, singurele lucruri salvate fiind statuia dorobanțului și a vulturului. Ulterior, s-a recurs la refacerea acestuia, reușind să arate la fel ca în momentul înălțării sale.

Intrarea este liberă și păzită de personalul primăriei Tulcea. Program: de la 8 dimineață până la 23.00.

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România