Pe lângă faptul că județul Covasna este recunoscut ca ținutul conacelor, apelor minerale și pădurilor aici mai găsim și astăzi, foarte mulți meștesugari care, încă, practică muncă străbunilor noștri cu unelte manuale fără instrumente tehnologice.

Întâlnirea cu fierarul din Tălișoara este una din experiențele de care am avut parte cât timp am fost cazați la Hotel Castel Daniel. La doar o stradă distanța de castel dl Nagy Gyorgy ne-a așteptat în atelierul său de fier. 🙂 La 11 fix ne-au stabilit cei de la hotel întâlnirea și am fost punctuali, cum îi place lui.

Nu puteai să nu observi casa căci are o poartă mare din fier forjat. Marian imediat a exclamat: Sigur aici stă! Așa a și fost. Din atelier a iesit dl Nagy stergându-și mâinile meșteșugărești de o cârpă albă. 🙂

Un domn foarte comunicativ și dornic de povești care a învățat meserie de la tatăl său. În atelierul copilăriei de care își aduce aminte făcea împreună cu tatăl său potcoave și căruțe iar astăzi își câștigă existenta din decorațiuni de fier forjat.

El nu face decât să practice meseria învățată așa cum știe el mai bine. Și o face într-un mod exemplar cu drag și spor. Atunci când a început să ne arate câteva procedee, si-a pus ochelarii și a devenit foarte implicat și concentrat.

Am participat la un întreg proces de realizare a unei flori din fier ce poate fi folosită ca piesă de decor și care, în final, am primit-o noi cadou. O amintire de la el.

În procedeul de forjare a fierului, folosit de el, nu se regăsește folosirea instrumentelor tehnologice ci doar mâinile dibace ale fierarului care modelează fierul brut încins în cuptorul cu foale și bătaia repetată a ciocanului. Ne spus sa ne îndepărtăm câteva secunde pentru că prima lovitura de ciocan scoate artificii și le împrăștie peste tot.

Tot ce iese de pe mâna fierarului Nagy Gyorgy sunt piese de valoare și tradiție, au o identitate personală iar atunci când le privești te fac să te simți mândru că încă se mai păstrează minunata meserie a fierarului de altă dată.

Nicio bucată de fier finisată industrial nu va putea înlocui ceea ce iese din acest atelier. Căci totul este manual, în timp realizat și care va rămâne moștenire multor generații.

În atelier am regăsit piese expuse pe perete cu care participă, de obicei, la târguri şi competiţii de profil, în ţară sau peste hotare. Am văzut care sunt paşii pe care îi urmează de la schiţarea modelului până la transpunerea unei idei într-o sculptură în fier.

Lucrările sale au ajuns în Ungaria și România dar și alte țări europene. Poarta de la intrarea în Hotel Daniel Castel este realizată de dl Nagy. În orașul Sf. Gheorghe amintesc Muzeul Național Secuiesc care are o balustradă realizată de el și la intrarea în acest muzeu alte două iluminatoare din fier.

Foto arhivă personală Nagy Gyorgy

Foto arhivă personală Nagy Gyorgy

Pe străzi mai regăsim lucrările sale la intrare restaurante sau în diferite locații. Unele lucrări durează și 5 luni realizarea lor iar asta mă face să înțeleg câtă muncă există în spate dar și cât de calitative sunt.

În spatele casei intenționează să facă o mică reconstituire a unui atelier de fierar din vremurile de demult. Are deja o cameră plină de unele, piese și utilaje din fier moștenite de la străbunii săi sau realizate chiar de el.

Ne-a spus că meseria pe care o practică este ca o femeie, trebuie să ai răbdare multă! 🙂

Dacă ești pasionat de acest meștesugărit sau pur și simplu ești curios, te invit la Tălișoara să-l vizitezi și să te lași inspirat! 🙂

Cu drag de călătorii,

Cosmina din Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România