Nu mai putem… să ne oprim! 🙂

Ne punem des întrebarea ce o să facem când o să marcăm toate județele României odată ajunși în Iași? Planuri avem, lucrăm la ele, dar cine o să ne mai țină într-un singur loc? Cel mai probabil, dorința de a construi ceva mai măreț decât Zig Zag prin România.

Am pornit nu doar într-o excursie de redescoperire a României prin ochii noștri de tineri călători, ci am pornit într-o călătorie personală.

Oricum ai numi această nebunie de 5 ani prin țară, cu suișurile și coborâșurile ei, astăzi, după 4 ani suntem mai maturi, mai responsabili și mai dornici să contribuim la promovarea României.

O călătorie în care ne-a fost dat să cunoaștem oameni mai buni sau mai puțin înțelegători, să legăm relații cu cei care au valori solide, să învățăm să respectăm meșteșugurile, să apreciem istoria și să transmitem mai departe tradiția.

Am învățat că oricât de mult te-ai strădui, într-o zi tot vei izbucni în plâns, de prea multă muncă sau de prea multă emoție și fericire. Am învățat că a doua zi ești mai pregătit decât ieri și mai puțin pregătit decât mâine.

Noi, tinerii, suntem energici, avem idei, vrem să inovăm. Ne schimbăm preferințele și domiciliul mai des decât o făceau părinții noștri. Suntem critici cu noi și câteodată nemulțumiți de propriile decizii.

Suntem autodidacți chiar dacă am stat 17 ani prin școli. Nu ne mai săturăm să citim sau să ne informăm. Ne răzvrătim și vrem mai mult. Învățăm permanent de la ceilalți, dar tot cum vrem noi facem. Așa e în natura noastră să facem, mereu originali.

Tricouri marca ColorEscu

Această călătorie ne-a ajutat să înțelegem că toate acestea sunt temelia noastră ca tineri români, iar dacă suntem aici este pentru că vrem și putem să contribuim la o Românie mai bună.

Merită oare să muncim cu trudă și spor spre realizarea ideilor noastre? Cred că răspunsul este însuși proiectul nostru care a început din nimic.

Da, în România se poate! Se poate să construiești atunci când toți oamenii de bine își unesc forțele!

Ce urmează după Zig Zag prin România? Stați alături de noi!

Tort oferit de Moesis by Angelo

Mulțumim echipei Hotel Ibis Constanța pentru că au sprijinit realizarea evenimentului nostru.

La mulți ani de călătorii vă dorim și vouă!

Cosmina

Echipa Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!
Echipa Zig Zag prin România

Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)