Ce așteptări ai de la un obiectiv turistic atunci când te îndrepți spre el într-o zi frumoasă de primăvară? Vezi câteva imagini pe internet, te documentezi și abia aștepți să ajungi acolo. Ne îndreptăm spre direcția indicată de gps verificând, astfel, și dacă locația este poziționată corect.
Am ajuns la destinație și în fața noastră se întinde o rezervație naturală imensă. În stânga zărim Lacul Meledic, unic deoarece chiar dacă este situat într-un masiv de sare este un lac de apă dulce…
…iar în față o poiană cu zeci de statui din lemn realitate de Florin Nedelus și alți meșteri din zona folclorică Mânzălești.
Subsolul platoului este înconjurat de grote uriaşe din sare, cu lungimi cuprinse între 200 şi 1.400 de metri. Aici se află şi peștera „6S Meledic”, ce a obținut în 1980 recordul mondial ca cea mai lungă peșteră în sare după 3 ani trecând pe locul al doilea în lume ca lungime. La care adaugăm 35 de peşteri mai mici care nu se pot vizita din cauza prăbuşirii zonei de intrare în aceste peşteri.
Rezervația „Platoul Meledic“, are o mare valoare geologică, zoologică şi speologică. Situată în Subcarpaţii de Curbură la 600 de metri altitudine este constituit din argile şi gresii de cuvertură pe melasă miocenă salmastră a unui masiv de sare, înconjurată de formaţia de gresii şi şisturi argiloase, spun prezentările ştiinţifice.
Așa am putut să îl privim îndeaproape fără să ne săturam. Cât de frumos! Nici nu a mai contat că pământul era încă moale și nu se mai distingea culoarea papucilor noștri. Eram acolo, absorbiți de tot ce ne înconjura.
Cu drag,
Cosmina din Zig Zag prin România
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment