Iarna neașteptată de sărbătorile Pascale, ne-a prins acasă, în zona Moldovei, nepregătiți, fără haine groase sau cauciucuri de iarnă. Era imposibil să ne pornim la drum în astfel de condiții. Însă, după câteva zile a răsărit soarele și pe străzile noastre, moment în care ne-am îndreptat voioși spre județul Mureș fără prea multe așteptări căci ne place să ne lăsăm surprinși.

Pentru răbdarea de care am dat dovadă în mica iarnă, la intrarea în județul Mureș, primim în dar un oraș viu colorat și dinamic. Noi nu putem decât să ne bucurăm că ne este dat să vedem cu ochii noștri, probabil cel mai frumos oraș din România.

Este exact ce ne lipsea. Să ne lăsăm îmbrăcați cu o haină de bucurie, precum o simfonie. O gură de aer proaspăt, un loc plin de povești la tot pasul, un oraș care să ne scoată din hotel încă de la primele ore ale dimineții. Este Sighișoara, orașul care reușește să creeze o combinație ideală între istorie, mister și curiozitate, imposibil de descris în cuvinte sau explicat telefonic.

Despre Sighișoara am aflat multe, mai ales de la domnul Peter Suciu care este ghidul nostru cât timp vom sta în oraș. Un domn cu experiență în domeniul turismului și ghidaj național, cu un aer de profesor care își iubește elevii și căruia îi place să pună întrebări tocmai ca să îți stârnească curiozitate și nu ca să te certe că nu știi răspunsul.

Sighișoara face parte din cele șapte așezări inițiale ale sașilor (secolul al XII lea) și este un punct de atracție major pentru turiști din toate regiunile țării și străinătate tocmai pentru că este un spațiu urban medieval locuit. Casele cu o vechime de peste 300 de ani, lipite una de alta și viu colorate, păstrează și astăzi elementele universului medieval.

În Evul Mediu, comunitățile erau organizate în bresle și îi aparținea o anumită zonă a burgului. Ei aveau obligația de a susține material biserica și de a se îngriji de câte un turn din linia fortificațiilor.

Sistemul defensiv al cetății era alcătuit din 14 turnuri iar astăzi s-au conservat 9, printre care Turnul Tăbăcarilor, Turnul Cizmarilor și Turnul Cojocarilor, cel mai impunător și important fiind Turnul cu Ceas.

Este foarte greu să ierarhizezi principalele obiective turistice din Sighișoara în funcție de importanță, fie că vorbim de Turnul cu Ceas sau Biserica de pe Deal toate acestea apar ca fiind “exponate” ale unui muzeu în aer liber, importante atât individuale cât și interconectate căci atmosfera pe care o creează împreună nu este de neglijat.

În următoarea perioadă noi vom descoperi acest oraș la pas, vom vizita fiecare obiectiv turistic și vom discuta cu persoane care ne vor povesti despre fiecare colț al Sighișoarei căci doar alegând să vizitezi un oraș poți să îl simți cu adevărat.

Urmărește călătoria noastră de 40 de zile prin județul Mureș pe pagina de facebook Zig Zag prin România și pe blog-ul nostru, unde vei descoperi minunatele locuri și oamenii fascinanți ai județului, prin fotografii și articole scrise din experiență și cu mult drag.

Închei acest articol cu mesajul care ne-a întâmpinat încă din prima zi orașul Sighișoara și care poate fi observat, scris cu litere mari și verzi, la baza Bisericii Ortodoxe: „Viața este o condiție necesară pentru a exista dar insuficientă pentru a fi. Fă-ți datoria și vei afla cine ești!”

Cu drag,

Cosmina

Echipa Zig Zag prin România

Fotografii realizate de Oancia Iulian şi Acăprăriţei Elena Andreea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Echipa Zig Zag prin România