Dacă nu ai văzut până acum Statuia Inima lui Isus din Odorheiu Secuiesc, îți spunem noi că este impresionantă. De departe te face să exprimi „WOW” iar când ajungi la ea nu are cum să nu-ți placă.
Ştiam, din alte surse, că are 22 de metri şi este cea mai înaltă figură a lui Isus din Europa de Est. Însă, când vezi că mai este o oră până la întuneric, nu distingi drumul prin pădure şi ceața coboară uşor….nu prea iți vine să te aventurezi până la ea.
Am ştiut mereu că bucuria călătoriei se află dincolo de aceste limite. Aşa că ne-am aventurat contratimp la un frig de – 5 grade.
Înainte să urcăm mă întreabă Marian: „Parcă în Harghita erau urși prin pădure, nu?” M-am oprit și i-am spus: „Chiar trebuie să aud asta, acum ?” :))
Am urcat pe pantă, Marian cu bățul în mână, ținându-ne unul de celălalt și cu ochii în patru direcții. Înafară de noi, doar două glasuri de tineri ce am auzit. Ei erau deja sus. În rest, pustiu!
Îmi imaginez că este mult mai frumos să te duci când vremea e călduroasă și senină. Dar ce, iarna nu e tot pentru călători?
Am coborât pe altă parte. Mi-era frică să nu mă rostogolesc ca un bulgăre de zăpadă căci aveam papuci de toamnă. Nu îmi pare rău că am pornit la drum chiar dacă în acel moment, pentru o secundă aș fi dat orice să nu facem asta. În schimb, am primit de la Moş Nicolae o pereche de bocanci perfecți pentru astfel de drumeții. 🙂
Trebue să știi că statuia are o scară interioară și poți urca sus de unde se văd peisaje superbe. Pentru noi nu a fost favorabilă vremea pentru fotografii de peisaj deoarece ceața a acoperit totul. Încă un motiv să ne întoarcem pe timp de vară.
Cu drag de călătorii,
Cosmina din Zig Zag prin România
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment