Dorința și pofta de a călători se resimte din clipa în care deschizi ochii dimineața. Uneori, de entuziasm, noi nici nu mai avem nevoie de mic dejun, căci știm de unde să ne sustragem energia.
Înțelepciunea munților se trage din numărul de vizitatori care i-au mângâiat pietrele și i-au înțeles urcușurile. Asta am învățat noi, zigzagării prin țară, atunci când am urcat câte un munte: mai întâi o faci cu sufletul, apoi cu fiecare pas mărunt. Până sus!
Mi-am dorit de mult să ajung aici. În Parcul Național Munții Măcinului. Știam de la ora de Geografie despre cei mai bătrâni munți ai României, dar cine ar fi știut atunci că avea să îi urc, ani mai târziu?
Oana a fost voluntară în echipa noastră acum ceva timp. Născută și crescută pe aceste meleaguri, locuiește astăzi în București. Însă, noi am fost norocoși că ne-am întersectat într-o zi frumoasă zi de vineri. În drum spre acest Măcin, i-am scris dacă vrea să meargă alături de noi și în câteva minute s-a mobilizat, alături de nelipsitul ei patruped, Otto.
Ne-am dat întâlnire la ieșirea din Măcin, exact unde indicatorul arată stânga spre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Vremea era ideală pentru o drumeție pe munte, tulburată doar de briza vântului. Am urmat traseul marcat cu albastru. Oana a scris despre cum poți să ajungi cel mai repede la Sfinxul din Munții Măcinului.
Chiar dacă părea să fim singuri prin zonă, ne-am întâlnit la popas cu un grup de turiști iar pe creasta muntelui îi vedeai cum mișună sub razele soarelui.
Traseul urmat de noi este de cel puțin 45 minute. Asta până la Șaua Șerparul de unde se poate admira Sfinxul din Dobrogea. Tot de aici vei admira întreaga panoramă asupra orașului și a Depresiunii Măcinului.
Este un traseu ușor, pe care îl poți prelungi în funcție de poftele inimii, deoarece Munții Măcinului are mai multe creste care merită descoperite. De memorat este faptul că, cel mai înalt vârf este vf. Țuțuiatu și se urcă din satul Greci (altă poveste).
Vedeta locului? Broasca dobrogeană pe care am urmărit-o la urcare și abia la întoarcere printre tufișuri am găsit-o. Se adăpostește la umbră și preferă zonele liniștite.
Ai să observi la prima vedere că relieful Munţii Măcinului, cel mai vechi lanț muntos din România, ce se întinde pe o rază de 40 km, este caracterizat de roci vechi de sute de milioane de ani pe alocuri, păduri mediteraneene și drumuri înguste care abia se disting și care șerpuiesc până pe crestele munților.
Mai multe despre aceste locuri precum și altele din Măcin poți citi pe site-ul Centrului de Informare Turistică aici.
Cu drag de călătorii,
Cosmina din Zig Zag prin România
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment