S-a născut din dorința de a bucura oamenii. Are puterea de a aduna în jur minuni ale naturii pe care nu le poți măsura în cuvinte, ci doar în emoții. Este unic prin simpla existență și te face să te simți deosebit. Toate creaturile pământului de i-ar veni în vizită, într-o zi, și-ar dori să mai rămână cel puțin o săptămână.

Nu are suflet omenesc, dar noaptea poți să îi simți respirația rece. Dimineața observi cum și-a lăsat roua pe verdeața din jur. Un loc care te face să te simți acasă chiar și la mii de kilometri distanță de familie. Aici locuiesc Marea Neagră și Dunărea cea blândă, care par a fi surori, încă de când s-au întâlnit prima dată. De fapt, este locul unde ele își dau întâlnire în fiecare zi.

O energie pozitivă pornește din capătul satului și răsună până pe ponton. De la răsărit până la apus. În fiecare zi aceeași. La vărsarea Dunării în Marea Neagră un resort a prins viață de câțiva ani: Green Village.

Dacă alegi să vii prin spate înseamnă că ai parcurs ulițele satului, atât de dobrogene. Nicio mașină nu-ți va bruia gândurile tale profunde.

Dacă vii de-a lungul Dunării la vale, vei observa cum sunt parcate bărcile localnicilor, singura modalitate de transport între satele Dunării. În pași mici înaintezi și ajungi în fața unui pod care deschide porțile către Green Village.

Urmează să pătrunzi în unul dintre cele mai frumoase locuri din lume, așa cum mulți turiști de pretutindeni l-au descris. Green Village s-a dorit să fie un paradis pentru oricine dorește să pășească înăuntru. Acoperișurile sunt primele detalii pe care le vei observa. Stuful dobrogean ecologic și durabil conferă caselor un aer tradițional.

Atunci când intri în resort, simți că ai intrat într-un sat mai mic și foarte bine organizat. Indicatoare amplasate strategic te conduc spre diferite încăperi ale locației și parcă intri într-un joc al descoperirilor: piscină, cinematograf, restaurant, jacuzzi, saună, masaj și multe altele. Este împărțit în zone cu denumiri de păsări ale Dunării: Egreta, Stârcul Alb, Lebăda și Pelicanul.

Împreună cu Marian, am pornit să descoperim tot resortul și ne-am bucurat enorm să vedem că regăsim atât de multe facilități, pentru toate gusturile într-un singur loc.

Camerele sunt mari, confortabile, mobilierul de bambus și dotările de calitate superioară. În saltele ne-am cufundat trei zile la rând și au fost refugiul nostru după o zi de drumeție și plimbări.

Multe experiențe turistice oferite de ei te vor trimite printre canalele Dunării cu barca sau caiacul. Dacă ești pasionat de fotbal sau volei de nisip, este locul ideal pentru campionate împreună cu familia. Curiozitatea, cel mai probabil, te va împinge să descoperi străduțele satului pe o bicicletă sau, pur și simplu, să privești apusul pe plaja sălbatică chiar din apropiere.

Chiar peste drum de resort, Green Dolphin este un campus de campare, construit pentru cei care doresc o conectare mai profundă cu natura. 55 de bungalouri din lemn, acoperite cu stuf și mobilate funcțional sunt pregătite pentru o capacitate de cazare de 500 de corturi.

Gastronomia locului este în mare parte bazată pe pește, gătit de bucătari profesioniști după tradiții românești și câteva inspirate din culinarul internațional. De la celebrul storceag până la somn la grătar preparatele din pește păstrează rețetele tradiționale, uneori adaptate în funcție de cerințele clientului. Meniul este variat și poți să îți alegi de acolo orice sau te lași pe mână recomandărilor bucătarilor.

O experiență neprogramată ne-a marcat șederea aici. O pisică pe care am mângâiat-o zilnic, părea că nu se mai vrea să plece de lângă ușa noastră. Am îndrăgit-o nemărginit de mult, chiar dacă suntem iubitori de câini. Era de un alb imaculat și avea ochi albaștri care transmiteau iubire. Într-o ultima seară de sejur, a născut la ușa apartamentului nostru și am înnoptat lângă ea la ceas de noapte, asigurându-ne că toți cei 6 pui vor fi bine până dimineață.

Chiar a doua zi trebuia să ne decazăm. Mi-era oarecum greu să plec de lângă ea, și în același timp nu știam cum vor reacționa cei de la recepție. Oare vor fi încântați de vestea noastră?

Și da, ne-au zâmbit relaxați și au spus: Așa este la noi. Avem loc pentru toată lumea! Îi pregătim noi un loc special.

M-a bucurat reacția aceasta și am plecat liniștiți spre următoarea destinație gândindu-ne că așa ar trebui să procedăm toți. Să facem loc pentru toată lumea.

Tot pe lângă apartamentul nostru am văzut pentru prima dată un arici… adevărat! 🙂

Oricare ar fi motivul vizitei tale, Green Village Resort este întotdeauna o alegere bună, iar dacă eu nu te-am convins, un tur virtual pe site-ul lor cu siguranță te vor ajuta să iei o decizie.

Cu drag de călătorii te invit la Sf. Gheorghe,

Cosmina

Echipa Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!
Echipa Zig Zag prin România

Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)