Călătoria Andrei şi Alexandrei prin Timişoara continuă!

Ziua a 2-a

            Când lumea ţi-e mai dragă…

–Andra, trezește-te! Andraaa! aud o voce de fundal.

-Mhmmm, mai lasă-mă 10 minute! bâjbâi adormită, în timp ce Alexandra trăgea de mine să mă trezesc. După încă vreo două runde de negocieri, mă trezesc.

–Da, sunt pregătită!

Am luat micul dejun la hotel, ne-am înfruptat din tot ce am găsit pe acolo. De asemenea, ziua respectivă se cerea a fi pusă în temă.

Planuri? Ce să faci cu ele prin Timişoara?

– Deci, cu ce începem? mă întreabă Alexandra nerăbdătoare.

–Păi hai să mergem spre centru și de acolo vedem noi, răspund eu liniştită.

Zis și făcut!

Am mers o bucățică pe traseul pe care l-am parcurs împreună cu Denisa cu o zi înainte, dar la un moment dat am început să o luăm pe străzi lăturalnice.

–Nu pe acolo! Denisa nu ne-a dus pe așa, ține Alexandra să mă atenționeze.

–Și ce? Partea asta nu am văzut-o. Mai vedem chestii noi, îi răspund entuziasmată.

–Cine știe unde ajungem… continuă ea să mormăie.

–O să ajungem unde trebuie, haaaaaai!

Luminiţa de la capătul tunelului…e de fapt la subsol!

Catedrala Mitropolitană din Timişoara-ediţie de buzunar 🙂

Ne-am zăpăcit puțin pe străduțele alea și am ajuns în cele din urmă la Catedrala Mitropolitană. Dacă tot am ajuns aici, am hotărât să vizităm muzeul de la subsol pe care nu apucasem să îl vedem cu o zi înainte. Intrăm și ne întâmpină o măicuță tare blândă, cu o voce foarte caldă. A început să ne povestească despre pietrele funerare ce se aflau la intrarea în muzeu și mai apoi despre istoria picturilor religioase din Banat.

Rarisim? Un cuvânt potrivit pentru muzeul Catedralei!

Deși era acolo de doar un an, măicuța avea foarte multă informație pe care iubea s-o împărtășească cu cei interesați. Ne-a povestit despre fiecare pictură în parte și despre fiecare carte aflată acolo. Am ajuns la un moment dat în dreptul unei icoane ce-l întruchipa pe Iisus ținând Pământul în mână, iar pe Pământ erau trecute simbolurile zodiilor.

Religie şi astrologie. Când crezi că le-ai văzut pe toate apare o astfel de icoană.

–Religia și astrologia se înțeleg? o-ntreb uimită pe măicuță.

– Da, bineînțeles! Cu astrologia în adevăratul sens al cuvântului, nu cu horoscopul. Hmm, interesant să aflu asta! Mai departe am fost fascinată de o icoană din Egipt din secolul al XVIII-lea. Avea o alură mistică, iar Egiptul e un loc care mă cheamă de vreo cinșpe ani încoace. Pur și simplu magic! Am mulțumit măicuței pentru pasiunea cu care ne-a împărtășit din informațiile ei prețioase și ne-am continuat drumul.

Să fie artă dom’le!

Ce să facem, ce să facem? Ne-am amintit că Zig Zag-ul nostru prin Timişoara nu se rezuma doar la locuri vizitate ci şi la oamenii care dau culoare oraşului.

Hai să ne întâlnim cu Janos Szekernyes, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, am decis noi. Și-am luat-o din loc!

Am ajuns la sediu – un loc micuț cu tablouri pictate pe pereți și cu ceva sculpturi împrăștiate pe jos – și am intrat în vorbă cu domnul președinte, o prezență respectabilă. Inițial a fost puțin închis, dar pe parcurs a început să se destindă.

            Palincă vs Săcărică din Bucovina! Cine câştigă? 🙂

Domnul Janos ne-a servit cu niște palincă și noi la rândul nostru l-am servit cu secărică – o băutură tradițională în zona Bucovinei, lăsată moștenire de austro – ungari. Am povestit despre ceea ce face el, despre ceea ce facem noi, despre arta din Timișoara și arta din România, în general. Era destul de dezamăgit de cât de puțin se investește în artă în România și mi-a rămas în minte un lucru spus de el: Arta e un limbaj universal care conectează oamenii, nu e nevoie de translator. Mult adevăr în cuvintele astea. Pot doar să sper că într-o bună zi ne vom trezi și vom valorifica la adevăratul ei potențial.

Gata cu arta. Foame! Hablas español muchacho ? Casa Spania, si!

Am mai fi stat la povești încă vreo 3 zile, dar deja se făcuse târziu, iar noi trebuia să ajungem la cină. Casa Spania ne așteapta!

Ceasul de perete sfidează ceasurile dezumflate lui Dali. Cred că a mers mai mult la sală.

Cu GPS-ul în față, ne-ndreptăm grăbite spre destinație. Pe aici! Ba nu, pe aici! A, ba nu. Trebuie să ne întoarcem și s-o luăm pe unde am zis prima dată. Fetele și orientarea în spațiu cu ajutorul GPS-ului – nu prea merge. 🙂

În cele din urmă ajungem și suntem întâmpinate cu câte o îmbrățișare. Multă voie bună și fericire la cei ce lucrează acolo. Am fost uimită de ospitalitatea și deschiderea de care au dat dovadă. Pereții restaurantului sunt decorați cu tablouri de-ale lui Dali, iar din loc în loc găsești cuiere de care sunt atârnate pălării spaniole. O minunăție! Am mâncat bunătăți din bucătăria spaniolă și am stat la povești cu patronul restaurantului, Alfonso. Era tare amuzant să ne fi auzit vorbind – noi în română, el în spaniolă. Ne-am înțeles perfect! Chiar da. Dar venise și timpul să plecăm, trebuia să ajungem la o întâlnire Toastmasters. La plecare, Alfonso ne-a oferit câte o pălărie drept amintire. Tare frumos și neașteptat gest! Ole!

Sombreros para nosotros ?Gracias,Alfonso ?
Ok şi acum traducerea: Pălării pentru noi? Mulţumim, Alfonso! 🙂

Înainteeee, la vorbit…în public! Ouch!

Așa deci, cu pălării nou achiziționate mergem în grabă la întâlnire, unde deja întârziasem vreo jumătate de oră. Ops! Am intrat și am văzut numai fețe zâmbitoare. Acolo aveam să-l întâlnim pe Cătălin, care era prezentatorul evenimentului. Am ascultat două istorisiri pline de emoție a două doamne superbe. După cum aflasem ulterior, am asistat la cea mai emoționantă întâlnire Toastmasters din întregul an. La un moment dat, o mămică a povestit despre cum elevii din clasa fiicei sale – școala primară, din câte am înțeles – au făcut o acțiune de strângere de fonduri vânzând obiecte lucrate manual de ei pentru un eveniment de caritate organizat de cei de la Toastmasters. Mi-au dat lacrimile, recunosc. Sufletu-mi sensibil și vulnerabil în acele momente nu s-a putut abține.

Toastmasters Antreprenori Timişoara şi noi!

Spre sfârșit au fost invitate două persoane la alegere să-ți spună părerea despre evenimentul din seara respectivă.

Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi.~Vergiliu

Aplauze pentru Alexandra cea curajoasă!

-Cred că ar trebui să mergem noi două să vorbim, mi-a spus Alexandra.

-Nuuu, eu nu merg! i-am spus, retrăgându-mă în coconul meu. Bine, o să merg eu! spune Alexandra plină de curaj. Am fost mândră de ea! Când să plecăm, ce să vezi? Am fost invitate să participăm la petrecerea de Crăciun organizată de cei mai vorbăreți dintre vorbăreți.

A spus cineva petrecereeee de Crăciun? 🙂

-Petrecere? Păi bineînțeles că mergem! În drum spre locație, toată lumea povestea cu noi ceea ce ne-a făcut să ne simțim ca între prieteni, deși îi văzusem pentru prima dată doar cu o oră în urmă. Am ajuns la locație și lumea era gata de petrecere. A fost și Secret Santa, moment în care fiecare a cumpărat câte un cadou și fiecare a primit câte unul ales la întâmplare. Am participat și noi cu câte un obiect lucrat manual. Pentru că era mare zăpăceală, nu am apucat să stăm de vorbă pe-ndelete cu aproape nimeni. A rămas să ne întâlnim cu Cătălin în ziua în care trebuia să ne întoarcem spre casă.

Dansând în jurul unui foc mareee… de artificii, cu ochii pe jumătate închişi

Am dat bir cu fugiți pe la ora 1 că deja ni se închideau ochii. Ajunse la hotel, ne-am bucurat puțin de cadourile primite și-am aprins artificii.

-Ești nebunăăă? Vrei să dai foc la cameră? sare Alexandra cu gura pe mine.

-Sunt artificii de interior, ce-i cu tine? Și-am continuat să râd și să dansez până la ultima scânteie. Și soooomn!

Ziua următoare chiar avea să fie una încărcată.

Va urma, ziua 3!

Dar tu? Care e experienţa preferată de călătorie pe care ai avut-o/ai vrea să o ai, în Timişoara ?

Lasă-ne un comentariu cu gândurile tale!