„Oamenii nu ştiu să vadă, nu se uită unde trebuie, adesea merg ca să ajungă.″

~Nicolae Dărămuş

Acestea sunt cuvintele care ne-au marcat, la întâlnirea cu prietenul nostru din Gura Humorului, judeţul Suceava.

Ecoul lor răzbate până şi astăzi!

Faptul că există oameni ca Nicolae Dărămuş ne dă încredere că armonia între om şi natură se poate (re) stabili.

După mai bine de doi ani,  de la prima noastră întâlnire, pe 6  decembrie omul care ne inspiră cu povestea şi exemplul lui de viaţă îşi sărbătoreşte ziua numelui.

Acest articol este scris cu gândul de a-i ura LA MULŢI Ani, pe de o parte. Pe de altă parte credem că povestea lui şi ideile primite de la el merită să ajungă la tine. 🙂 Până la urmă, nu sunt idei noi, dar felul în care sunt formulate este unic şi îi aparţine.

Să nu mai lungim vorba, bine? 🙂

Motivaţia din spatele acţiunilor

Nicolae Dărămuş ne povesteşte că prin tot ceea ce face (a profesat ca medic, este scriitor, jurnalist, folkist, fotograf) vrea să arate, nu să se arate.

Sursa: Wildlife Romania

Prin mijloacele eco-artei (cuvânt, fotografie, grafică, muzică) pe care o promovează, vrea să arate că este posibilă…

„înfrăţirea omului cu natura, o înfrăţire în care toate formele sunt diferite, frăţia întru marea lucrare divină.

Să înţelegem că facem parte din corola de minuni, că n-avem dreptul să luăm pădurile de la urşi ca să ne îmbogăţim, că n-avem dreptul să mergem cu maşini 4 X4 peste tot, să stricăm vizuini şi să tulburăm liniştea.

Sursa: gandeste.org

Pământul e făcut să fie călcat cu piciorul, nu cu buldozere, să înţelegem această linişte care ar trebui să ne facă fraţi.”

Mens sana in corpore sano- ideea care a declanşat revoluţia…interioară!

A constatat că într-adevăr o minte sănătoasă trăieşte într-un corp sănătos şi că bolile se instalează acolo unde grijile iscate de alergarea după “a avea mereu mai mult” au luat locul liniştii.

A înţeles că vindecarea fizică nu este urmată, în cele mai multe cazuri, şi de vindecarea sufletească sau morală. Atunci s-a hotărât să renunţe la medicină. Felul în care ne-a povestit întâmplarea a fost memorabil:

“A fost o zi, 7 mai 2001, când am plecat ca de obicei la serviciu, la policlinică. Nu aveam niciun gând neobișnuit. Urma ca după amiaza să merg pe secție, la spital.

După al 5-lea pacient, pe la ora 11, am simțit cum se pune ultimă picătură în pahar. I-am spus asistentului meu: Domnu’ Mihai, de azi am încheiat cu medicina. Așa, brusc. Am crezut că leșină, pentru că își pierdea locul de muncă.

Am luat o sticlă de șampanie, neștiind care va fi reacția soției…Rămâneam fără salariu. M-am dus acasă. Ea călca. Aveam sticla de șampanie în mână, la spate. Mă apropii încet şi îi zic:

– Puiu, de astăzi, nu mai fac medicină.

Iar ea, fără să se întoarcă îmi răspunde: “Pentru asta trebuie să bem!”

( În timpul interviului, aici i-au dat lacrimile ) A fost frumos. Dacă ea nu mă ajuta, nu puteam face schimbarea aceea majoră pentru mine.’’

Ce s-a întâmplat după ?

De atunci, Nicolae Dărămuş a scris ani de zile la Cotidianul, Caţavencu şi Kamikaze articole de mediu, având grijă să îmbrace investigaţiile sale într-o formă care să ajungă repede la inima cititorilor şi, implicit, la conştiinţa lor.

Eco-artă, în toate formele sale!

A scris, de asemenea, literatură ecologică, a realizat fotografii, a vorbit mulţimilor, pentru că eco-arta este totuşi o artă angajată, în slujba armoniei naturii.

Aceasta pentru că „omul este singura fiinţă care trăieşte în paradigma lui a avea. Există tot mai mulţi oameni pe lume şi în tot mai multe locuri, care încep să trăiască paradigma lui a fi , asemenea căprioarei şi a arborelui, care nu strâng, care sunt în clipa lui acum. Aşa cum spuneau vechii mongoli, <Să nu stăpâneşti mai mult de şapte lucruri, dacă nu vrei să te stăpânească ele pe tine.>

Această posesie fără de măsură este cea care ne guvernează în ziua de astăzi. Oamenii nu ştiu să vadă, nu se uită unde trebuie, adesea merg ca să ajungă, să facă traseul, se uită la picioare, la orizont… între fiinţă şi munte nu există viaţă, este un peisaj şi un om, nu este organicitate″.

Şi totuşi…

Natura se arată cu tot misterul ei, celor atenţi!

„Mergând încet, în mare tăcere, ţinând cont de vânt, începi să simţi viaţa de acolo, să o vezi.

Dacă ai această energetică pozitivă, pentru că intenţia contează, tot ce e acolo se apropie. Intervine o atracţie reciprocă. Am fotografii cu urşi, cocoşi de munte, capre negre…″

Cum a fost întâlnirea noastră cu Nicolae Dărămuş?

Multiplă! 🙂

Ne-am văzut şi auzit de mai multe ori, iar de fiecare dată am descoperit o latură diferită a lui. La primul telefon, îi povesteam ce facem şi simţeam linistea pe care o emana. La dumnealui acasă am văzut colecţia de aparate foto vechi.

L-am auzit mărturisindu-ne cât de dificil i-a fost să renunţe la ele:

-Mi-a fost greu să trec de pe film pe digital. Țineam mult  pe care o făceam cu aparatul, pe film, dar am văzut că e mult mai eficient cu cel digital.

Câteva ore de poveşti s-au adunat cât am încercat împreună din bunătăţile pregătite de soţia lui. Am simţit atmosfera aceea de familie, de înţelegere şi respect pe care şi-au construit-o amândoi.

Am explorat apoi natura, în Parcul Ariniş, şi pe pârtia de schi. Acolo sus, în natura, de unde oraşul Gura Humorului se vede superb s-a creat o nouă discuţie. Ideile sale despre linişte, respect faţă de natură sau conexiunea cu divinitatea aveau alt sens acum.

Toate aceste mici momente simple ne-au apropiat şi mai ales au dat naştere unui respect profund faţă de Nicolae Dărămuş! 🙂

Aşadar…

Armonia între om şi natură este lucrul pe care prietenul nostru din Suceava ne îndeamnă să-l gândim diferit şi apoi să-l punem în practică.

Tu cum vezi această idee?  Cum ai contribui la întărirea legăturii între om şi natură, în felul tău? 🙂

Ne bucurăm să auzim perspectiva ta, într-un comentariu, în secţiunea de mai jos!

Cu drag de natură şi călătorii,

Echipa Zig Zag prin România

Interviu audio realizat de: Constantin Palade

Transpunere Text: Oana Andreea Stoe

Editare Text: Radu Dascalul

Foto: Oancia Iulian