Cehu Silvaniei strigă: Sunt al IV-lea oraş din judeţul Sălaj!

Cu primele trei orașe am făcut cunoștință în zilele trecute. Vă amintiți, probabil, de vestiţii săi „frați”: Zalău, municipiul oraş-reşedinţă, Şimleu Silvaniei cu al lui Muzeu Memorial al Holocaustului şi Jibou, cu a să grădina botanică, care atrage curioși atât din spațiul românesc, cât și din străinătate.

A venit, deci, rândul orașului Cehu Silvaniei să-și declare avuția. În trei zile am reuşit să îi descoperim misterele şi să le surprindem în fotografii, care vor rămâne mărturie a trecerii noastre pe acest meleag.

Un oraș micuț, cu cinci „suflete turistice”

1. AquAngar – complexul modern, care va deveni, cât de curând, una dintre mândriile judeţului Sălaj.

Am petrecut un sfârșit de săptămână aici și am avut ocazia să testăm mare parte din activitățile pe care le propune acest loc. Ne-am bucurat în acest timp de sălile de fitness, de dans, aerobic, jacuzzi, squash, terenul de fotbal și tenis.


Ce-i drept, am nimerit într-un anotimp în care n-am putut testa piscina, dar vă arătăm mai jos o fotografie din sezonul de vară, cu gândul că vom reveni aici cât de curând.

Acoperișul de la AquAngar, amenajat ca un mini-parc verde,  e cel care îți oferă bilet spre panorama orașului. Noi ne-am luat biletul pentru priveliște și, tot de-aici, am pornit în aventura prin Cehu Silvaniei.


2. Dacă ajungi în Cehu Silvaniei, vei afla că principala atracție turistică, dar și martorul istoriei locale este biserica reformată, clădire ale cărei temelii au fost puse în anul 1519. Exteriorul bisericii expune albul dominant, cominat cu ferestrele vii, de culoare verde, iar odată ce ai pășit în lăcaș, rămâi impresionat de armonia plastică: maro, verde și galben, toate bine puse în valoare de un candelabru deosebit care domină încăperea.


3.  Ruinele Castelului Cehu Silvaniei și fântâna de piatră. Așezarea Cehu Silvanei a fost atestată documentar abia din anul 1405, sub denumirea de Chehy (1854 – Szilagy Cseh). În anul 1319 este semnalată prezența unei cetăți de pământ, Castrum Cheevar, care se pare că a avut rolul de a apăra așezarea din vatra actualului oraș. În istoria orașului se consemnează diferite perioade de prosperitate economică, dar și de decădere. Aici se poate aminti o secvență care și-a pus amprenta asupra orașului: construirea castelului fortificat al Cehului. Am reușit să aflăm foarte puține informații despre el într-un timp atât de scurt dar credem că merită mai multă atenție și documentare din partea istoricilor și a comunității locale.


Astăzi, în aproprierea ruinelor acestui castel de pe dealul cetății mai găsim o fântână de piatră deosebită și unică, cu origini în secolul XVI.  Este singura fântână sculptată în stil renascentist, din Transilvania.


4. Unicitatea locului își croiește făgaș și la capitolul bisericilor de lemn. Vei vedea, în aceste locuri, picturi interioare care au rezistat pe lemn vreme de sute de ani și care ilustrează scene rar întâlnite în biserici. Pe noi ne-a suprins biserica din Ulciug, în care am intrat mulțimită domnului Viorel Rotar, administratorul acestui loc de rugăciune. La intrare, pe unul dintre pereți erau înfățișate mai multe scene din iad.

Biserica din Ulciug :

Biserica de lemn din Horoatu Cehului:

Biserica de lemn din Nadiș :

5. Ultima zi pe care am acordat-o cutreieratului nostru prin Cehu Silvanei ne-a oferit vizita spontană de la Muzeul Școlar de Etnografie și Istorie. Acesta a fost inaugurat în vara anului 2015, având, cu precădere, un scop didactic. Muzeul are trei săli tematice, care se focalizează pe etnografie, o sală a istoriei locale și o sală destinată cursurilor.

Expoziția obiectelor din muzeu, vechi de aproape un secol, evocă atmosfera vremurilor trecute. Adunate din familie, donate sau găsite, lucrurile expuse în muzeul din Cehu Silvaniei reflectă spațiul țărănesc: războaie de țesut, obiecte din lemn care erau menite să reziste mai mult decât viața unui om, obiecte de prelucrare a cânepii, lucruri din domeniul apiculturii, o colecție de monede moderne și contemporane, dar și obiecte care țin de sfera religioasă.


Iată, deci, cum bătăile inimii orașului Cehu Silvaniei sunt puse în mișcare de locuri unice, de oameni ale căror povești te fac să rămâi uimit de frumusețea acestui tărâm din județul Sălaj. E cert că divertismentul și relaxarea de la AquAngar se îmbină armonios cu sobrietatea bisericilor din lemn și cu atmosfera vie a obiectelor de muzeu.

Cu drag,
Echipa Zig Zag prin România
Articol scris de Oancia Iulian
Tehnoredactare : Nicoleta Felea, Studentă la Facultatea de Geografie şi Geologie, Iași
Fotografii realizate de Oancia Iulian şi Acăprăriţei Elena Andreea

 

Echipa Zig Zag prin România