Fără să fim recunoscători pentru ceea ce am realizat, nu vom putea niciodată să construim un viitor. Privim cu recunoștință spre 2017 și cu nerăbdare către ceea ne va rezerva următorul an.

Am simțit să facem o retrospectivă în zig-zag a anului 2017, implicit a județelor prin care am trecut, mulțumind bunului Dumnezeu să ne-a păstrat sănătoși și dornici de călătorii. Așa că ne-am decis să lansăm seria de articole Recunoscători pentru 2017  de care sperăm să vă bucurați pe deplin. Căci excursia aceasta nu e degeaba dacă am inspirat pe alții să călătorească spre o (re)cunoaștere mai mare a României și ale sale frumuseți, uneori atât de bine ascunse.

Bineînteles, nu vom putea să menționăm pe fiecare dintre cei care au pus umărul în călătoria noastră de anul acesta, dar gândurile noastre se îndreaptă spre fiecare dintre ei.

În Ianuarie 2017 fără să ne fie teamă să recunoaștem, echipa noastră s-a micșorat însă dorința de a continua proiectul s-a dublat. Așa că am pășit în județul Sălaj mult mai pregătiți. Pentru orice! Am fost întâmpinați de prietenii de la centru de informare turistică care ne-au făcut parcursul prin județ mult mai ușor.

Acum, la final de 2017 scriem despre ce anume ne-a impresionat în Sălaj, facem o listă și îți recomandăm să calci și tu pe urmele noastre, cu încredere că nu vei fi dezamăgit.

1. Ne-a plăcut enorm de mult Grădina Botanică de la Jibou: Acolo unde omul pune mâinile și dorința, doar ceva bun poate să iasă! Povestea Grădinii Botanice de la Jibou a început acum 50 de ani când profesorul de biologie Vasile Fati și-a dorit foarte mult să transforme spațiul grădinii în ceva util. Cu timpul aceasta a devenit stațiunea tinerilor naturaliști iar mai târziu un adevărat Centru de Cercetări Biologice.

2. Orașul Zalău, situat în apropierea graniței fostului Imperiu Roman şi a celui mai mare complex arheologic din România, îl face deosebit de important. Ne-au înghețat papucii la Castrul Roman Porollisum dar am primit o lecție de istorie inspirațională. Însă, te încântăm cu o poză pe timp de vară. 🙂

        3. Am tratat fuga de muzeu la Muzeul Județean de Istorie și Artă din ZalăuCâte colţuri are muzeul, atâtea locuri cu o poveste interesantă vei găsi. Acest minunat spaţiu al identităţii noastre te va purta în locuri străvechi cu o încărcătură istorică emoţionantă! Acel sentiment de mândrie şi recunoştintă faţă de strămoşii noştri care îşi cunoşteau identitatea iar, cu timpul, au  îmbrăţişat evoluţia.

4. Ne-am oprit la Şimleu Silvaniei pentru o şedere de 5 zile iar intrarea ne-a fost încununată de o poveste spumantă la Podgoria Silvaniei. Am intrat în galeriile săpate la 60 metri sub stâncă, în care vinul spumant este produs după metoda clasică “Champenoise”. Ceea ce înseamnă că este lăsat la fermentat în propria sticlă mai bine de un an. Un deliciu! 🙂

5. A venit, deci, rândul orașului Cehu Silvaniei. În trei zile am reuşit să îi descoperim misterele şi să le surprindem în fotografii, care vor rămâne mărturie a trecerii noastre pe acest meleag. Un oraș micuț, cu cinci „suflete turistice”.

6. Am cunoscut-o pe Ligia Alexandra Bodea care la 12 ani era deja cea mai tânără proprietară de muzeu din România. „Bine ați venit în casa bunicii mele, locul meu de poveste” – așa cum îi place Alexandrei Ligia Bodea să-și primească vizitatorii.Marea ei dorință era de a păstra vie amintirea bunicii, pe care a iubit-o și cu care s-a înțeles foarte bine. Spune Alexandra că bunica ei era o femei tare blândă, o ajuta mereu cu sfaturi și nu o certa niciodată. Îi spunea de fiecare dată „Să faci cât mai mult, să fii consecvent și să fii corect”.

7. Poveștile nu se opresc aici. „Să fii mic în țara ta decât mare în țara altuia!” ne-a inspirat Simona Măricean. Imaginează-ți un loc pitoresc: în dreapta o casă țărănească plină de tradiție și de culoare, în stânga o cultură de lavandă albastră și în spatele casei un râu ce o desparte de pajiștea unde pasc în fiecare zi bivoli și vaci: Cerdacul cu lavandă.

8. Apăi, oameni buni, în continuare io vă invit la Pericei să înfulecați o ditamai ceapa cu slană, chiar la umbra fainului monument sălăjean! Să aveți poftă! 🙂 Ceapa de Pericei a devenit atât de faimoasă încât s-a ridicat un monument dedicat lucrătorilor agricoli din comuna Pericei – unic în lume: Monumentul Cepei din Pericei.

9. Toate s-au întâmplat din cauza ei. Fata pe care o caută toată lumea, acum nu mai este.
S-a îndrăgostit de un soldat(cătană) și dragostea lor părea imposibilă. Mama vitregă a fetei nu era de acord și numaidecât a deschis gura, a trăznit un blestem și fata s-a transformat în piatră. Și piatra a ajuns astăzi rezervație naturală: Grădina Zmeilor.

10. “…călătorul care vine în Zalău, vede pe versantul stâng al Văii Zalăului, pe partea superioară, un măreţ edificiu ce se înalţă ca o veşnică cetate spirituală: Așezământul Bisericesc Cultural-Spiritual “SFÂNTA VINERE”. Cât de inspirat a fost aleasă locaţia pentru amplasarea acestui edificiu! Cu toată splendoarea sa, veghează deasupra oraşului… Pare absolut ieşită din comunul tradiţionalelor biserici româneşti.

La final, am adunat în tolba amintirilor încă vii 25 de locuri de vizitat din tot județul. Peste 25 de parteneri au contribuit la șederea noastră. Am recomandat Sălajul ca destinație turistică în revista Casa de Vacanță, căci ne-a intrat la suflet toate locurile vizitate și toți oamenii frumoși din zonă. Reportajul îl poți citi și descărca de aici.

Acasă nu mai este demult un loc pentru noi, așa că vrem să mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în tot periplul prin acest județ și ne-au făcut să ne simțim primiți și binecuvântați.

Cu drag de călătorii și amintiri te invit în județul Sălaj,

Cosmina din Zig Zag prin România

 

 

Echipa Zig Zag prin România

Echipa Zig Zag prin România

Cauți informații despre România frumoasă? Aici găsești postări turistice, fotografii spectaculoase, video dinamice și un strop de motivație de la români!
Echipa Zig Zag prin România