Cum nu sunt adepta vizitelor la mănăstiri pot să spun că județul Argeș m-a surprins. Mănăstirile sunt una mai frumoasă ca cealaltă, de parcă ai spune că este concurență la nivel județean.

M-a impresionat o bijuterie (unică în România, ar spune mulți) care se află la doar 50 km de Pitești. Și nu mă refer la bijuteriile din aur sau argint pe care le privim în vitrinele magazinelor. Este vorba despre o bijuterie din piatră dintr-un sat modest argeșean.

Mănăstirea Corbii de Piatră

Nu pot să nu mă gândesc la munca colosală a străbunilor care au luat dalta și ciocan să construiască așa ceva. Ne-am obișnuit atât de mult cu stilul nostru de viață ușor și comod, încât nici puterea de empatie nu ne mai ajută să ne putem imagine, cum a fost posibilă construirea acestei mănăstiri. Ca să nu mai vorbim de eforturile și transpirațiilor acelor persoane.

Este vorba despre cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră săpată într-un perete masiv de stâncă (secolul XIV): Mânâstirea Corbii de Piatră. Ea găzduiește cel mai vechi ansamblu de pictură (700 de ani) și este singurul lăcaș de cult din România care are două altare funcționale pe același naos.

Odată ajuns în sat ea poate fi admirată în toată splendoarea, de pe strada din deal care duce chiar la ea.

Se spune că este mai ușor să fie cioplită în stânca cea dură cu uneltele folosite de străbuni o mânăstire asemănătoare, decât să se precizeze când anume a început viața spirituală în aceste locuri.

Dacă ești din România și nu ai auzit sau vizitat Mănăstirea Corbii de Piatră, ea merită adăugată pe lista obiectivelor de vizitat într-o viață.

Mănăstirea Corbii de Piatră împreună cu Mănăstirea Nămăiești și Cetățuia Negru Vodă  formează un triunghi echilateral cu latura de 20 km, o  formă geometrică perfectă, cunoscută ca triunghiul iniţiatic, magic sau sacru al Argeşului despre care poți citi mai multe aici.

Vă las cu priveliștea din fața mănăstirii spre satul Corbi.

Cu drag de călătorii,

Cosmina

Echipa Zig Zag prin România