Am plecat la Iași să fac liceul de artă. Acolo am discutat cu elevii, cu studenții și cineva m-a „turnat”. Securitatea a considerat că fac parte dintr-o organizație, dușman al poporului. Am fost condamnat la douăzeci de ani de închisoare. În timpul procesului, în dreapta și în stânga mea erau doi soldați care mă păzeau cu armele automate. În sinea mea de adolescent mi-am spus: Sunt un erou! Sunt cineva…neștiind ce mă așteaptă mai departe acolo.”
Zig Zag prin Suceava – Hyperlapse
Trecând prin dulcea Bucovină, spectacolul naturii îţi încântă ochii. Mănăstirile pictate, de piatră sau din lemn, sunt loc de pelerinaj pentru suflet. Monumentele, statuile sau cetăţile îţi aduc aminte că aceste meleaguri au o istorie aparte: Bogdan Vodă, Ştefan Cel Mare, Alexandru Cel Bun şi alţi domnitori le-au protejat de atacuri străine şi le-au făcut să prospere.
În judeţul Suceava, te întâlneşti cu oameni de toate felurile. Muncitori şi activi din fire, te surprind cu poveştile şi tradiţiile lor…şi mai ales prin mândria de a fi bucovinean.
Aceasta este Suceava aşa cum am cunoscut-o noi !
[mashshare]
Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.Aici va aparea parerea lui ZiggY.
- Ospitalitatea intră în era deciziilor strategice la TopHotel Conference 2026 - aprilie 29, 2026
- Au început înscrierile la TopHotel Awards 2026 - ianuarie 23, 2026
- Descoperă noi oportunități de dezvoltare în ospitalitate la TopHotel Conference 2025! - aprilie 16, 2025


Leave A Comment