Cât am stat în Sighet, oamenii ne tot spuneau să mergem să luăm exemplu de la săpânțeni vis a vis de atitudinea lor veselă față de moarte.

Ne-am dedicat o zi de duminică ca să vizităm localitatea. După 15 minute de mers cu mașina din Sighet eram în fața Primăriei, inspectând indicatorul cu obiectivele turistice.
Era o dimineață călduroasă și simțeam în aer un miros ușor de tămâie, purtat de vântul călduț.
Puteam zări turla pe jumătate colorată, pe jumătate în construcție a bisericii de lângă Cimitirul Vesel. Oamenii forfoteau în grupuri mici pe stradă. N-a fost greu să ne dăm seama unde mergeau căci aerul smerit și hainele de sărbătoare ne-au dat răspunsul.

Cimitirul Vesel nu era atât de mare ca mărime pe cât credeam, dar înțesat de cruci de lemn de stejar, viu colorate. Cele 850 de cruci păreau ca filele unei cărți, larg deschise, unde puteai să citești multe povești…ale sătenilor decedați.
Faptele bune dar și „bubele” nu au scăpat de ochiul ager al sculptorului care realizase textele.
De la țesătoare, țărani simpli, profesori, soacre, nurori preoți sau tăietori de lemne…ceva din viața lor era pe o cruce… colorată cu albastru tipic de Săpânța și apoi cu felurite modele roșii, albe, galbene sau verzi.

La unele chiar râdeai cu poftă, în timp ce alte cruci te întristau cu destine marcate de suferință. Chiar și cele din urmă, erau tratate însă lejer, de parcă nimic nu s-ar sfârși cu adevărat în hora vieții.

În Cimitirul vesel ne-am adus aminte că timpul trece repede și că foarte curând ne vom muta și noi în vila modernă, de la doi metri sub pământ 🙂 Nu e negativism ci pur și simplu un fapt. Ne-am dat seama că putem privi însă viața și moartea cu mai multă detașare…și de ce nu, chiar să glumim mai des cu ele, precum săpânțenii 🙂 ”

[mashshare]

ZiggY