Omagiu-lui-Pintea-Viteazul

„De-un viteaz așa fălos,
Și la inimă milos,
De-un viteaz așa de mare,
La sărmani dă ajutoare”

Născut într-o familie de nobili, Pintea Viteazul decide să lupte împotriva nedreptăților sociale în urma unor conflicte cu nobilii regionali.

El se retrage în pădurile din Maramureș și haiducește. Ani de-a rândul terorizează nobilii locali și îi ajută pe cei nedreptățiți.

Om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine și al tehnicilor militare, diplomat și bun negociator, Pintea Viteazul ajunge general. Luptă în armata lui Francisc Rákóczi al II-lea pentru eliberarea națională.

Împreună cu armata sa, Pintea Viteazul voia să cucerească cetatea Baia Mare. În urma unei ambuscade acesta este împușcat mortal la poarta de sud a cetății, lângă Bastionul Măcelarilor.

[mashshare]

ZiggY

            Omagiul unui haiduc la mănăstire – Pintea Viteazul

În satul Rohia din Țara Lăpușului, chiar lângă mănăstirea Sfânta Ana-Rohia, găsim omagiul adus vestitului haiduc Pintea Viteazul.

Oamenii locului povestesc cu mândrie legenda acestuia și spun că spiritul lui nu a murit și se ridică ori de câte ori este cazul. Așa cum scrie și pe acest omagiu: “Doară Pintea n-o muritu, numa on ptic s-o hodinitu”.

Am ascultat cu drag povestea lui Pintea viteazul și o vom duce mai departe cu bucurie. Vom păstra viu spiritul acestuia.

Echipa Zig Zag prin România