Clop, clop, muncesc cu foc!

Atmosfera casei sale, nu se compară cu atmosfera camerei în care face clopuri. Primul lucru care îți sare în ochi este complexa și metalica mașină de cusut, din centrul camerei. De jur împrejurul acesteia, ce crezi că vei găsi? Te-ai prins! Clopuri. De diferite dimensiuni, ornate cu panglici roșii, albastre, negre sau maro, clopurile sunt atârnate în cui, așezate pe masă sau dansând pe masa de cusut.

Amintirea tatălui său rămâne vie

”Când văd clopul dansând, îmi amintesc de tatăl meu, cum mă punea să stau chiar aici pe măsuță în timp ce el lucra la mașină. Era distractiv. Îmi plăcea.”

Când  mi-a arătat cum se face un clop, era diferită. Mi-a spus că singurul gând pe care îl are când lucrează este dragostea pentru tatăl ei. De la el a învățat tot ce știe.

Deși e o meserie de bărbați și fratele ei ar fi trebuit să ducă mai departe darul tatălui, muncește cu mult drag și atenție. Este o parte din ea. În plus, ori de câte ori are ocazia, își cheamă copiii ca să îi învețe și să le spună multe povești.

”Îmi amintesc cum în copilărie mergeam la munca de câmp. Terenul era mult mai departe de casă și stăteam o zi întreagă să lucrez cu tatăl meu – să mulg vaca, să strâng fânul, să ar. Iar seara mă întorceam acasă într-un picior, zburdam până acasă. Încă eram plină de energie. Lucru care acum nu se întâmplă și observ asta și la copii din jur. Obosesc foarte repede.”

Întâlnirea cu persoana din imagine mi-a aratat că prin dedicare, un clop simplu devine un meșteșug valoros, demn de a fi transmis din generație în generație 🙂