Amintiri de lut și oale muncite

”Fac parte din a 3-a generație care a continuat acest meșteșug. Am învățat să mânuiesc lutul încă de pe la 10 ani, aflându-se la mijloc ca motivație și nevoia de subzistență.

Tatăl meu e cel care m-a inițiat în olărit, pentru ca mai târziu eu să fiu cel pe mâinele căruia să rămână moștenirea. Olăritul reprezenta pe vremuri o ocupație principală în localitate. Era de asemenea și principala sursă prin care oamenii își asigurau mijloacele necesare traiului. (…) În anii ’70 când au fost inundații, mă temeam că nu se mai câștigă cu oalele. Așa că mi-am zis:‹ Ia să merg la lucru!› Aveam doar 6 clase pe-atunci.

Am mai făcut 2, apoi încă un curs de calificare la locul de muncă și așa am ajuns să lucrez 25 de ani în domeniul insdustriei  la o uzină de utilaje minere. Eu eram cel care asambla vagonete. (…) Dacă-ți place să muncești, pe toate le faci. Dacă nu, nimic nu faci.”

[mashshare]

ZiggY

De la arta povestitului, a condeiului, la arta făuritului și olăritului

După o experienţă faină, energică și plină de vitalitate, îmbinată cu arta condeiului, mă îndrept la pas către satul Târnăviţa, sat vestit pentru tradiţia olăritului. Din cele peste 60 de familii în care au practicat acest meșteșug sunt atenţionat de către Spiritul Arădean, să mă grăbesc pentru a-i prinde pe ultimii olari rămași.

– Mărite Spirit, de ce ultimii rămași? De ce doar câţiva din atât de mulţi care au practicat olăritul?

– Tinere călător, “arta nu e doar să făurești, mai trebuie să și trăiești”.Probabil că nu din prima am înţeles tâlcul zicalei, dar nici nu am lăsat-o să treacă pe lângă mine, rămânând pașnic.Mi-am promis că o voi descoase pas cu pas. Ajuns în câteva ceasuri de mers la pas, o parte cu căruţa unor săteni, apoi iar la pas, ajung în faţa porţii lui Badea Viorel cum mi-a fost transmis că îl găsesc. Strig vreme de câteva secunde. Deschid poarta și intru.

Imediat observ un spaţiu în dreapta curţii ce seamănă cu un depozit, unde erau câteva zeci de oale, de diferite mărimi.Simple și pictate, parcă eram intr-un joc în care puzzle-ul format din oale, avea să aibe diverse culori, dimensiuni, forme.Iar eu eram singurul neștiutor pentru moment de ce nu le înţelegeam total poziţia acolo. Nu apuc bine să ies din acel puzzle, că un bătrânel subţirel, cu mers energic, vine către.mine zicându-mi:

– Tinere, ceea ce vezi sunt amintirea mea când la 10 ani am început să modelez lutul.De atunci vreme de peste 70 de ani tot a făcut oale.Reţin foarte bine cum mi-a descris ce inseamnă pentru el olăritul. “Oalele au fost creaţia mea staticăa din lut.Dacă D-zeu pe noi ne-a creeat prima dată din Pământ, așa văd eu fiecare oală care naște din lut: “ca un om în care prinde viaţă când oala este folosită.” Nu mi-a trecut prin minte așa ceva, însă cele spuse de ele mă transpuse intr-o lume în care folosim tot ceea ce este creeat de către om, dar uităm să-l tratăm ca atare. Mă invită la un pahar de pălincă arămie și unul de apă rece de fântână să stăm de povești. Îmi spune:

– Tinere, unul din secretul longevităţii este munca.Al doilea ar fi să nu faci abuz de la nimic.Ia-ţi doar cât ai nevoie și folosește-l. Mă simţeam impresionat și noroc că un om cu așa simplitate, trăind atât de aproape de natură și în comuniune cu ea, îmi transmitea înţelepciune, principii, valori.

Plec luându-mi rămas bun cu lecţia că :” Ce dai aceea și primești.”

Echipa Zig Zag prin România