Tablou natural: Îmbrățișare în noapte

A petrece cum petrec oamenii de pe aceste meleaguri, pe nici un alt tărâm nu se mai întâmplă. Spiritul viu și vesel este prezent și în clipe de sărbătoare, și în momente de supărare. Umorul și voia bună nu poate fi înlocuită de nici un alt medicament.

Energia vibra în sala construită din lemn, ornată cu diferite obiecte tradiționale precum farfurii de lut sau pânze albe cu frânjurele la capete. Podeaua tremura sub picioarele care loveau puternic în ritmul instrumentelor. Fustele se roteau de jur-împrejur și se ridicau în forma clopotelor.
Priveam acest spectacol din spatele sălii, așezat fiind pe un scaun comod din lemn lăcuit. Oamenii zâmbeau, dansatorii zbârnâiau, iar degetele mele se mișcau pe ritmul impus de orchestră. Mai mare dragul era să privești aceste fețe tinere cum săltau pe scena largă. Privirile unei fete din public săltau și ele pe chipul unui dansator vioi și chipeș. Din când în când și el o mai privea în timp ce își făceau țanțoș numărul.
Muzica se apropie de sfârșit, iar dansatorii noștri sunt felicitați prin aplauze. Întreg cârdul de fete și băieți eliberează spațiul de dans și pentru persoanele din public, luând o pauză bine-meritată. Fata din primul rând îl căută sfios cu privirea și mai sorbi din paharul cu apă și lămâie de pe masă. Spontan și neașteptat, mâna ei pornește într-o anumită direcție, independent de comenzile corpului ei. Era dansatorul de pe scenă.
– Vino cu mine, îi spune în timp ce o poartă afară, în curtea localului de poveste.
Fata primește invitația, purtată fiind ca o pană în vânt sub cerul înstelat și luna subțire ca talia ei. Tot timpul cât băiatul o conduce cât mai departe de muzică, și cât mai mult în întunericul misterios al nopții, fetei i se încălzesc puternic obrajii și pieptul, trăind inocent și sfios momentul neașteptat.
Și prin sufletul băiatului curgeau trăiri noi. Era în același timp atât surprins de actul său de curaj, cât și hotărât să se aventureze în atracția ce se crease între ei doi. Desigur că, în cea mai mare parte a timpului, mintea îi era goală, nedumerit fiind încotro mergea, dar spontaneitatea sa era sufiecientă pentru a-l ghida în acest caz. La un moment dat se opresc.
Cred că era cutremur atunci, căci inima din pieptul fetei făcea copacii să se clatine puternic în jurul lor. Luna se reflecta frumos în lacul din apropierea lor, iar broaștele păstrau ritmul constant al întâmplărilor. Îndrăgostită fiind de natură, fata sesizează, în tumultul stărilor, cântecul păsărilor:
– Ce frumos cântă, auzi? Deși e noapte, ele încă ciripesc atât de frumos…
Băiatul nu-și putea desprinde privirea de pe ea. Întrânsul petreceau stări ce contrastau continuu. Și atunci… Un obraz cald, suflul adânc al unei respirații… Se întâmplă din nou neașteptatul. Era singurul lucru ce putea fi exprimat în acel moment, în acele trăiri puternice, la acea vârstă plăpândă. Buzele celor doi se ating delicat în încununarea unui sărut dulce, atât de dulce încât păsările și broaștele își încetează cântările ca să-l asculte. Și asculta întreaga natură mesajul acelui sărut sincer…

Vântul adia ușor, iar muzica continua neîntrerupt. Luna își unduia lumina peste curtea înverzită și peste cei doi îndrăgostiți inocenți care-și prelungeau îmbrățișarea. Parcă întreaga natură îi îmbrățișa și pe ei și pe mine, care priveam la acest scenariu undeva din depărtare. Afecțiunea copilăriei, ceva ce nu se uită niciodată…