Minunea cu roua Sfântului Gheorghe

Mă plimb de-a lungul Crișului Alb. Picurii reci de rouă lasă dâre lungi pe tenișii mei. Soarele abia începe să răsară. Fâșii prelungi de lumină colorată încep să apară la orizont. Susurul apei liniștite, împletit cu trilul păsărelelor mă readuc în anotimpul minunat al primăverii.

Pașii mi se îndreaptă pe o potecă ce duce spre sat. Ajuns aici, mă uit în stânga și-n dreapta. Rânduri de oameni, care mai de care mai aranjați, se îndreaptă către biserică.
– No, măi Ioane, ai călcat pe rouă dimineață? Doar știi că e vindecătoare, se-aude brusc vocea unui țăran.
– N-am apucat, măi Vasile. M-o pus muierea musai să am grijă de prunc și am uitat. Dar tu ai apucat?
– Am apucat. Pământu’ o fost cam rece, dar în rest o fost bine. No, hai să ne grăbim că începe slujba.
Cei doi au plecat în drum spre biserică. ”Rouă vindecătoare?”, mă întreb. Ce-o mai fi și asta? Mă întorc iarăși pe malul Crișului, mă descalț de data asta și-mi slobozesc picioarele în iarba catifelată și încă îmbibată de rouă. Sper în sinea mea să mai funcționeze ideea cu roua. Cum stau eu așa, deodată apare în fața mea un tânăr îmbrăcat cu armură și călare pe un cal, iar în mâini purta un fel de săgeată.
– Eu sunt Sfântul Gheorghe, Ziggy, se prezentă cu glasul său domol. Am auzit rugăciunea ta de adineaori și, fiindcă sufletul tău e pur, am venit la tine.
– Vreau să știu ce anume poate vindeca roua asta, îi zic eu.Pot să vindec ce vreau eu?
– Orice. Singura condiție e să crezi.
– Atunci, îmi doresc ca poporul de la care învăț să se vindece de nepăsare și indiferență și să învețe să lucreze în echipă, să fie uniți. Îmi doresc ca să se vindece de ură și ranchiună și să învețe ce-nseamnă iubirea necondiționată. Îmi doresc să se vindece de individualism și egoism și să practice altruismul. Și îmi mai doresc să se vindece de critica și judecata pe care o au unii față de alții și să-nvețe să se accepte așa cum sunt.
– E o rugăciune adâncă, Ziggy, ce a venit din simțămintele tale profunde. Nu uita însă un lucru: credința și iubirea ta nu pot trece niciodată peste liberul arbitru al omului. E foarte frumos ceea ce-ți dorești, dar să ai în vedere și acest lucru. Cu toate astea, orice e cu putință…

Picioarele mi s-au încălzit de când tot stau pe iarba umedă. O căldură interioară urcă și coboară pe șira spinării. ”Ce s-a întâmplat cu mine? Cred că am avut o halucinație…”