Poveste ușor de spus

Imediat ce zeul Tyr a dispărut şi am păşit pe drumul pietruit, un vânticel a început să-mi şoptească în ureche o poveste, îndrumţndu-mă către următoarea descoperire.

Era odată, pe cursul unui izvor, o comunitate de mori de apă. Acestea își duceau viața frumos. Zi de zi se lăsau mișcate de curgerea apei și nu aveau nici o grijă. Tot ce făceau erau să discute despre vreme, despre agricultură și despre debitul izvorului.

– Ah, începea o moară cu ton afectat, astăzi de pare că va fi senin! Ne vom vedea frumos de departe în strălucirea soarelui ce se oglindește în apă și îmi scoate în evidență rotațiile.

– Așa este, draga mea, continua o altă moară, până și apa este de partea noatră astăzi. Vântul adie nici prea tare, nici prea încet și ne face să părem foarte elegante de departe.

– Fetelor, prea multă cochetărie, se trezea din când în când o moară mai bătrână. Gândiți-vă la oamenii muncitori ai pământului. Va trebui să ne facem treaba bine ca ei să muncească cu spor și să termine până la sfârșitul zilei ce aveau de făcut. Știți doar ce rol important avem…

Și așa curgeau zilele pe Valea Crișului Alb… Până-ntr-o zi când o furtună teribilă lovi acele locuri. Copacii se cocoșau sub greutatea vântului și-a ploii, toate gâzele care încercau să zboare erau furate de rafalele necruțătoare, iar cerul lumina în bubuituri puternice. Giganții porniră o luptă teribilă deasupra norilor și cum erau doborâți, fâșii fulgerătoare petreceau cerul pe întreaga lui întindere.

– Frate, te voi ucide în bătaie dacă nu-mi dai averea cuvenită! striga furios unul dintre giganți.

– Molozule, nu meriți nici un galben. Ești o scamă în Lumea Uriașilor! Iar dacă nu renunți, voi sfâșia întreaga lume de dedesupt.

– Putrezitule! Iei mucegai la mansardă, așa ceva e interzis!

Și fără să mai aștepte un cuvânt, gigantul, în disperarea sa, făcu un salt și ateriză pe albia râului de sub cer. Apa, deja agitată și cu debitul crescut, născu valuri largi și necruțătoare la bătaia picioarelor uriașului în izvor.

Morile fu toate distruse, iar bucăți din ele fu luate de apă. Cearta giganților, nimeni nu știe cum s-ar fi terminat. Unii bătrânii spun că uriașul care a coborât din cer ar fi fost mâncat de pământ din cauza lăcomiei sale. Cât despre gigantul care a rămas cu averea în cer, s-a gândit să răscumpere faptele distructive ale fratelui său.

Până-n ziua de astăzi, planul de refacere a morilor de pe Valea Crișului Alb rămâne undeva în cer, deoarece gigantului îi este în continuare interzis să coboare pe pământ și este încă în cautarea unui om vrednic care să-i pună-n aplicare planul.