În dorul anului 2018 și tot făcând o retrospectivă intensă a anului care tocmai a trecut, ne-am dat seama că despre unele locuri încântătoare nu am scris pe blog. Și nu e niciodată prea târziu să răscolești printre călătorii și să le expui online!
Afară este ger și ninsoare, exact aceleași temperaturi de anul trecut când urcam cu inima în gât, prin pădure, pe Dealul Perko din județul Covasna spre Capela Sf. Stefan. Indicatoarele mă ghidau corect, dar eu nu încetam să mă întreb cine ar fi putut urca o capela atât de sus parcă tot mai departe de omenire.
Nu conta, oricum. Abia așteptam să văd despre ce este vorba. Pentru prima dată văzusem, expusă la Centrul de Informare din Sf. Gheorghe, o fotografie cu Capela Sf. Stefan și mi-am spus că neapărat trebuie să ajung acolo!
Cu cât înaintam, peisajele deveneau din ce în ce mai frumoase! Mă opream și nu îmi venea să cred că natura poate fi atât de adorabilă într-un anotimp atât de friguros. Nici nu mai conta că aveam picioarele bocnă de la ger atunci când am văzut peisajul în fața mea. Am închis ochii, am expirat și am spus: Wow!
La doar un km şi jumătate de Tg. Secuiesc, pe cele două maluri ale pârâului Casin, în partea anterioară a Munţilor Casinului, regiunea este numită, astăzi, de localnici Pământul Sfânt. Este locul unde arheologii au descoperit ceramică vopsită din neolitic, care a aparținut culturii din Ariuşd, un imens aşezămînt cu fortăreaţă din epoca de bronz.
Capela a fost construită în secolul al XII-lea în amintirea Sf. Ștefan. De aniversarea acestuia (20 August) vin anual mii de credincioși pentru a participa la slujba fiind o sărbătoare importantă locală deoarece se celebrează în aceeași zi și Ziua Naționala a Ungariei.
Dacă vizitarea acestei capele nu este de ajuns, îți spun că de aici se vede și un peisaj absolut superb asupra satului Sânzieni.
Capela este construită din caramidă și piatră, rotundă cu o singură fereastră. Pereții au o grosime de 85 cm iar acoperișul este vopsit cu roșu ceea ce o face să fie și mai plăcută la prima vedere.
Elementul decorativ al bisericii este o frescă pictată în anii 1600, pe care turiștii pot observa chipul regelui Sf Stefan, a prințului Sf. Emeric si a episcopului Sf. Gellért. Fresca a fost adusă la lumina zilei în anii 1990 însă o poți observa mai bine doar dacă este lăcașul deschis. Noi nu am fost atât de norocoși. 🙂 Data viitoare ne-ar face plăcere să o vedem și pe timp de vară.
Cu drag de călătorii,
Cosmina din Zig Zag prin România
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment