Care e povestea din spatele unui storyteller?

”Într-o zi am mers la prietena mea la bibliotecă. Actriță fiind, m-am oferit ca într-o zi când vin copii pe acolo să le spun o poveste. Dar eu mă gândeam doar ca idee, să le citesc. Zice: ‹Da, sigur. Ai auzit de storytelling?/ Nu.› Asta se întâmpla acum 3 ani. Îi spun: ‹Nu știu ce să zic, sunt actriță./ Nu-i chiar așa. Ai să vezi că-s niște cărți, iar asta e o artă total diferită.› Am început să povestim, m-a dus pe la centrele unde mergea ea, de copii orfani, unde spunea povești.

Pe urmă, așa de mult ne-am împrietenit, încât îmi zice: ‹Uite, am fost invitată de un povestitor din SUA, care scrie foarte multe texte, are un radio, niște cursuri de storytelling. Am descărcat de la el de pe blog, a văzut și zice: hei, România! Se-ntâmplă ceva acolo? Storytelling, oau!

Toți sunt foarte entuziasmați de România.› Și-i zic: ‹ce se întâmplă? Faci ceva la final de curs?› La final era vorba de o tabără, pe care voia să o facă ea. A făcut rost de sponsori și a dus toți copiii orfani la Gherda, lângă Arieșeni. Au făcut un text și poze la final cu caleașca trasă de cai pe zăpadă, cu povești la gura sobei, iar el a postat articolul pe blogul lui.

În momentul ăla, pac! Au intrat în rețeaua povestitorilor toată lumea. Și așa a fost invitată la un festival de storytelling în Iran. Și-mi zice: Te rog, ajută-mă. M-au invitat și trebuie să merg în ianuarie. Nu mă pricep așa bine la partea de oratorie, de costum, de imagine, cum să spun povestea. Urma să o ajut până de Sf. Nicolae. Ea se ruga la el ca să rămână însărcinată… fiindcă avea 36 de ani, doctorii nu-i dădeau șanse. Iar sfântul a făcut o minune și chiar de ziua lui a aflat că va avea un copil. ‹Giorgi, nu mai pot să mă duc. Trebuie să mergi tu!› Și eram la repetiții atunci la teatru…închid telefonul și le zic celorlalți: ‹cred că mă duc în Iran.›

A fost o întreagă tevatură! (…) M-am dus, am luat și premiu. A fost prima dată când România a apărut pe podium la un festival de storytelling. Cu toți erau ‹oau!› Eram singura europeană de pe-acolo, eram și foarte veselă. Am fost singura dintre internaționali care a luat premiu (locul 3).”

[mashshare]

ZiggY

Povestitorul de pe trotuar

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar povesti. De mii de ani, așa au început povestirile bătrânilor. Astfel se transmitea înțelepciunea acumulată de peste ani, generațiilor mai tinere. În fiecare seară, ei se adunau lângă un foc și zeci de curioși, de vârste diferite veneau să le asculte cu gurile căscate. Meseria de povestitor era una din cele mai importante și întreaga societate îi admira pe cei care aveau acest har.

Într-o zi frumoasă de primăvară mergeam liniștit pe bulevardul principal al orașului. Lumea alerga în toate direcțiile. Fiecare se grăbea să își rezolve treburile. Unii mergeau la lucru, alții se grăbeau spre casă și tot așa. Era o agitație generală. Eu tocmai am vorbit cu un muzician și am stabilit să ne întâlnim în următoarea zi. Ziua se apropia de sfârșite așa că mă îndreptam spre un han. La cea mai mare intersecție din drumul meu am observat o tânără care stătea pe un scăunel în mijlocul trotuarului. Mai avea încă un scăunel în față și pur și simplu stătea acolo. Era îmbrăcată cu o rochie lungă, albă cu flori galbene. Se uita la trecătorii agitați și zâmbea. Nu înțelegeam ce e cu ea așa că am mers la o prăvălie de lângă și am întrebat:
– Ziua bună! Știți ce e cu tânăra de acolo? Nu pare a fi în regulă.
– E povestitoare, stă acolo toată ziua și așteaptă să vină oameni cărora să le spună povești. E mereu acolo.
– Mulțumesc!
Nu înțelegeam de ce tot stătea acolo dacă nu avea pe nimeni căruia să spună povești așa că am mers la ea.
– De ce stai aici?! Povestitorii nu mai sunt ascultați astăzi, avem cărți de unde să citim tot ce vrem. Du-te acasă și găsește-ți altceva de făcut!
S-a uitat puțin la mine și i-a cam dispărut zâmbetul de pe față. S-a ridicat, a luat scăunelele și a plecat fără să spună nimic. Am mers mai departe spre han și mi-am văzut de treaba mea. A doua zi, m-am trezit dis de dimineață și am pornit spre întâlnirea cu muzicianul. Când am ajuns din nou în acea intersecție o văd tot acolo. Avea aceleași scăunele și același zâmbet larg pe buze. De data asta avea o rochie albastră ca cerul pe care nici nu am observat-o la început. M-am dus direct la ea și i-am spus:
– Ce nu ai înțeles? Nimeni nu vrea să îți asculte poveștile. Mergi acasă și caută-ți ceva mai bun de făcut. Stai degeaba aici!
– Te înșeli amarnic tinere. Aseară m-au supărat vorbele tale. Am mers acasă, m-am spălat cu apă rece și am așteptat noaptea. E un sfetnic foarte bun. M-am trezit dimineață și mi-at dat seama de un lucru. Până ieri îmi doream un lucru, aveam în plan să schimb lumea. De astăzi totul s-a schimbat. Acum vreau să am grijă ca lumea să nu mă schimbe pe mine și să fac ceea ce îmi place!

Nu am știut ce să mai spun. Am stat puțin și m-am gândit. Am zâmbit, am plecat capul și am plecat în drumul meu. Oare nu ar fi mai bine dacă am face fiecare ceea ce ne place și nu am accepta să ne lăsăm schimbați de lumea din jur?

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)