Temerile unui tată

Ajuns nu de mult în Țara Zarandului am poposit la Moara cu Noroc. Hangiul m-a primit cu brațele deschise, mi-a oferit un pat cald și m-a îndestulat cu bucate alese. Pe lângă acestea, cunoscând multe povești și mulți oameni care trec pe la han, mi-a călăuzit pașii spre ceea ce căutam. M-a îndrumat spre reședința familiei Karagheorghevici, despre care mi se mai povestise înainte.

Intrat pe teritoriul acestei familii, am întâlnit mulți oameni cu zâmbetul pe buze. Se pare că sunt fericiți aici și se înțeleg bine cu acest moșier. Nu după mult timp ajung la castelul acestuia și bat.
– Intrați vă rog, domnul Karagheorghevici vă așteaptă. spune un bătrân elegant care pesemne că se ocupa de ordinea locuinței.
– Pe mine?!
– Da! Vizita dumneavoastră a fost anunțată de hangiul de la moară.
Intru pe un hol înalt și foarte frumos decorat care mă duce într-o cameră de zi. Pereții înalți acoperiți de tablouri mari mă înconjurau. Candelabrul negru de deasupra parcă aștepta să fie aprins însă ferestrele mari lăsau lumina soarelui să invadeze camera. În centrul camerei erau două fotolii și o măsuță. Pe unul din fotolii stătea chiar principele.
– Vă salut domnule Karagheorghevici!
– Bun venit Ziggy! Spune-mi Alexandru, vreau să te simți ca la un vechi prieten la mine. Ce te aduce prin aceste locuri?
– Am auzit de la mulți oameni despre cum ați ajuns aici și am vrut să vă cunosc, să văd dacă e adevărat ce se spune.
– Tot ce auzi e adevărat, Ziggy! Până și despre fiul meu.
– Nu știu nimic despre el.
– A căzut sub blestemul patimilor. Jocul de cărți îi distruge viața. După moartea mea, mă tem că o să se aleagă praful de tot ce am construit.
– Sunt sigur că o să se mai responsabilizeze și o să revină pe calea ce dreaptă.
– Să fie auzite cuvintele tale, Ziggy. Mă tem să nu fie prea târziu.

Am petrecut mult timp alături de el și acum pot să mi-l consider prieten. Mi-a povestit întreaga lui viață. Mi-a spus cum a fost izgonit din propriul regat și cum a ajuns aici cu soția. Părea tare mâhnit când spunea că soția nu a reușit să vadă castelul în care eram, deși dorea mult să aibă propriul castel. Ar fi o nenorocire dacă fiul lui ar distruge întreaga moșie prin viciul său. Sper să își dea seama cât de distructiv este și o să revină cu picioarele pe pământ.