O lecţie despre curaj şi rezistenţă: Povestea cavalerului care plânge

Hanul Moara cu noroc din aproprierea Ineului chiar mi-a adus noroc! Am primit întâi o carte despre oraşul de la frontiera nordică a Ţării Zarandului. Toate monumentele sale importante se aflau aici. Mai apoi,tânărul istoric cu care am discutat la han despre reforma agrară în Arad nu a ezitat să-mi spună poveşti despre Ineu. Cetatea a fost subiectul principal!
– Ziggy, îmi spune el entuziasmat. Ţi-am adus informaţii despre Cetate. Este abandonată şi deteriorată serios dar farmecul său rezistă! Cele câteva pagini m-au pus la curent cu simbolul ineuanilor.

Nu am rezistat să aştept prea mult! La câteva ore de la acea întâlnire eram faţă-n faţă cu Cetatea. Era linişte pe Calea Traian unde îşi duce existenţa. Copacii plini de flori albe o înconjurau. Parcă erau soldaţi medici care ungeau cu miere rănile camaradului lovit grav în luptă. Cu toate suferinţele sale, vizibile în ziduri, Cetatea Ineului, stătea în picioare cu demnitate, aidoma unui cavaler în armură.
La un moment dat, aud un suspin. Devenea din ce în ce mai puternic…

– Îmi pare rău că mă prezint în faţa ta în halul ăsta Ziggy!
– Cred că am nevoie de un pui de somn, îmi zic eu uimit că aud sunete ciudate.
– Nu Ziggy, ridică-ţi privirea! Sunt eu Cavalerul Cetate a Ineului. Stau aici de sute de ani şi veghez asupra întregului ţinut.
Mi-am dat seama că am de-a face cu o situaţie mai delicată. Toată atenţia mea era pe cetate!
– De ce plângi bătrâne cavaler? Întreb eu. Şi cum de mă cunoşti?
– Ei bine băiete, călătoria ta magică nu mai e demult un secret pentru aceste meleaguri. Te aşteptam, dar nu mă pot opri din plâns. Îmi pare rău că mă vezi aşa.
Un oftat prelung se auzi.
– Dar eşti un Cavaler Cetate impunător!
– Da, pentru asta am fost creat. Să-i protejez pe oameni şi să-i bucur cu prezenţa mea. Acum mă dezintegrez, cărămidă cu cărămidă. Curând n-am să mai fiu decât o amintire într-o fotografie.
Iarăşi se auzeau suspine.
– Stai aşa îi spun eu amintindu-mi de povestea Păsării Phoenix şi de documentele studiate.
-Tu eşti un exemplu remarcabil de rezistenţă. Multe popoare te-au stăpânit, te-au cucerit sau te-au folosit pe post de scut împotriva inamicului. Tu ai rămăs în picioare.
– Îi drept. Dar ce legătură are asta cu ce mi se întâmplă acum?
– Are Cavalerule, îi spun eu cu îndrăzneală. Ai fost abandonat şi te-au reconstruit apoi. De multe ori ţi-ai revenit din şocurile primite.
– Şi asta îi drept, răspunse cavalerul mai liniştit acum.
-Ei bine, eu cred că tu eşti precum Pasărea Phoenix care renaşte la răstimpuri din propria cenuşă. Naşterea şi declinul sunt ciclurile vieţii. Dar tu, mărite cavaler rămâi nemuritor!
– Cum aşa?
– Oamenii au scris deja despre tine. Au făcut material video. Eu voi scrie despre tine şi te voi fotografia.

Le voi spune că văd în tine un potenţial enorm. Văd cum deschizi poarta muzeului tău de istorie a locului. Oameni mulţi te vizitează, de pe tot continentul. Vor dori să fie găduiţi şi să ia masa între zidurile tale. Mai mult, te văd ca pe un centru cultural, în care expoziţiile şi evenimentele se ţin lanţ. Un viitor strălucit te aşteaptă! Vei renaşte Cavalerule!
– Uau, nu mă aşteptam la asta! Nu m-am gândit la o astfel de posibilitate văzând cât de repede mă degradez. Îţi mulţumesc Ziggy pentru că tu crezi în mine. Ce bine e atunci când ai în jurul tău fiinţe dragi care văd ce e mai bun în tine!
Zâmbesc zidurilor printre care verdeaţa creşte.
– Am aflat că prima iniţiativă de a te restaura deja a fost pusă în mişcare. Curaj, voinicule! Ai făcut-o de atâtea ori în istorie!
– Cred că acum pot să plâng de bucurie, spuse Cavalerul Cetate!
– Vei râmâne mereu în amintirile mele. Mă voi întoarce într-o zi ca să te văd restaurat!
– Aşa să fie! Rămâi cu bine!

M-am îndepărtat, binecuvântând în gând Cetatea Ineului, un simbol care merită să fie readus în atenţia fraţilor mei, oameni.