Cum se aplică învățăturile străvechi?

În vremurile de demult, pe meleagurile acestui popor au trecut câțiva oameni ciudați. Aceștia purtau haine lungi până în pământ, aveau bărbi mari și plete nearanjate. Purtau cu ei învățăturile unui mare înțelept. Mergeau din loc în loc și povesteau localnicilor despre acesta. La început, erau puțini cei care îi ascultau, dar cu timpul, văzând că lecțiile sunt despre iubire, pace și cum să trăiești fericit, s-au adunat din ce în ce mai mulți.

Timpul a trecut, acei oameni au plecat mai departe, iar în urma lor au rămas multe învățături importante. Oamenii au respectat acele învățături și au avut numai de câștigat de pe urma acestora dar cu timpul au început să uite de ele. Numai câțiva și le amintesc cu adevărat și le respectă. În drumul meu, stând la un han, am aflat despre o tânără domniță care le știe foarte clar, le respectă și îi ajută și pe alții să le înțeleagă.
Curiozitatea m-a împins să caut mai multe detalii. Am întâlnit pe cineva care o cunoaște. M-a spus unde o găsesc și am pornit îndată spre acea casă. Ajung la ușă, bat și aud o voce fermă de dincolo:
– Cine e acolo?
– Om bun! spun eu.
– Tinere, toți oamenii sunt buni, doar că mulți au uitat asta. îmi spune zâmbind, în timp de îmi deschidea. Poftește înăuntru!
– Ziggy e numele meu. Am auzit multe despre activitățile de aici. Numai de bine și am venit să văd cu ochii mei.
– Ziggy, nu știu ce ai auzit tu. Am o scriere veche de mii de ani care spune cum ar trebui să ne trăim viața. Spune să ne iubim unii pe alții și să ne ajutăm la nevoie. Eu nu fac altceva decât să respect cât de mult pot acele scrieri și să îi învăț și pe alții câte puțin.
– Și cum reușești să faci asta?
– E foarte simplu. Oamenii din jur știu despre mine și exact ca tine, vin. Vin și îmi cer ajutorul, îmi cer sfatul iar eu fac tot ce pot să îi ajut.
– Mă bucur să întâlnesc o astfel de persoană!
– Și eu mă bucur să te cunosc, Ziggy! Hai să te servesc cu un ceai.
Un băut unul din cele mai bune ceaiuri pe care le-am băut în ultima vreme. Am stat și am povestit multe despre fiecare. La plecare mi-a oferit o carte și mi-a spus că sunt binevenit oricând.

Am ieșit pe stradă cu cartea la braț. Deja începea să se însereze așa că m-am îndreptat spre un han. Gândeam că e foarte frumos să ajuți oamenii, e plăcut să stai de vorbă cu ei și să simți la urmă că ai putut face ceva pentru ei. Ajuns la han, îmi era puțin foame, dar nu știam ce să mănânc.