La clacă cu o maestră a condeiului tradiţional

Călătoria în judeţul Bihor, și vestita Ţara Beiușului cunoscută după faimosul târg de meșteșugari, a format cel mai mare Târg din România vreme de câţiva ani. Aceasta a dus la înlăturarea pierderii tradiţiilor, obiceiurilor, meșteșugurilor. Acum mă îndrept la pas către un alt ţinut al meșteșugurilor:Ţara Zărandului.

Întâlnirea cu Spiritul Arădean vine pe neașteptate, dar cu un semnal de atenţionare:

-Tinere călător, în acest ţinut oamenii au dibacia meșteșugului transmis de sute de ani, numit de unii și ţinutul moţilor crișeni. Nici arta condeiului nu e dispărută.
– Cum ajungi în satul Buteni, pe partea dreaptă a străzii, la porţi mari de culoarea unei vișine, vei bate și plăcută îţi va fi persoana, mă sfătuiește Spiritul Arădean.

– Iau aminte Mărite Spirit, zise tânărul Ziggy. Ajung după o vreme în faţa marilor porţi, bat și lătratul unui câine ce se auzea venind în fugă, mă face să dau un pas înapoi. În gând zic:”Dacă poarta e deschisă și intru acum, am doar două șanse?: “Ori eu stăpânul și fug mai repede decât câinele, ori el stăpânul mă prinde, dar ne desparte stăpâna.”

Nu trecu mult timp că, clanţa porţii se mișcă și apare stăpâna, iar nici unul.din gândurile mele se adeveri.

– Sărutmâna, caut pe meșterul condeiului din Buteni, cunoașteţi?

– Chiar în persoană tineraș.

– Norocos sunt, zic eu hotărât Mă invită în casă: tablouri atent pictate și semnate, două biblioteci pline cu cărţi de specialitate (semn că este unul din dascălii care iubește cărţile), icoane vechi de câteva sute de ani umpleau ultimul perete, declarat si un mic altar de rugă. Ieșind din casă, cu o naivitate si o energia unei tinere adolescente îmi spune:

– Hai să servim un ceai în grădina interioară, pe verandă, îmi spune ea cu un glas duios. Accept cu entuziasm. Ne așezăm și începe cu povestea ei, cum de la câţiva ani a primit o carte de istorie. Apoi, acela a fost momentul când i-a dat curs vieţii plină de provocări pe care urma să vină.

De la schimbatul domiciliului în trei judeţe diferite, reușește să se stabilească la casa parintească. Aveai un grai deosebit și o cursivitate în vorbire. Eram captat de energia ei, plutind parcă în firul unui vis, dar care era real, se întâmpla. Vreme de câteva ore am reţinut că munca este factorul principal înobilează omul, că dorinţa de a reuși trebuie să fie mai mare decât să te întrebi: Dacă aș avea asta(resursele), mi-aș putea îndeplini dorinţa?

Îmi iau rămas bun de la ea zicându-mi: “Dacă nu vei fi “dietătietor” vei face totul mai ușor.