Eroii celui de-al doilea război mondial sunt ținuți minte în Ghiroc

Cel de-al doilea război mondial a trecut ca un val distrugător prin Câmpia Aradului. A lăsat în urmă moarte și lacrimi dar și povești despre oameni curajoși puși în situații limită. Eroii detașamentului de la Păuliș sunt un bun exemplu.

În toamna anului 1944 nu doar Păuliș ci și Cuvin, Ghioroc și Barațca au fost scena pe care s-a jucat drama războiului. Mulți soldați și-au dat viața atunci pentru a-și apăra identitatea, valorile și pământul moștenit de la strămoși. Numele unora încă mai este ținut minte și omagiat.
Febra războiului sau neglijența au ascuns sub un strat de timp mulți alți eroi. În memoria lor s-a ridicat în centrul satului Ghioroc, din comuna cu același nume, un monument.
Sculptorul Dumitru Paina a clădit în 1993 acest omagiu adus eroilor necunoscuți ai războiului. Ansamblul monumental înfățișează o femeie, cu capul acoperit, care îngenunchează în fața unei cruci. În stânga și în dreapta crucii stă scris: Glorie veșnică eroilor neamului.

Numele eroilor va rămâne ascuns pe vecie. Totuși, această femeie de piatră din Ghioroc va trimite mereu o rugăciune plină de iubire bărbaților căzuți în război.

[mashshare]

ZiggY

Voi rămâne aici, rugându-mă

Pe meleagurile poporului de la care învăț, urmele istoriei vorbesc despre oameni și faptele lor. Aș putea spune chiar, că faptele răsună mai tare în memoria oamenilor. Curajul și sacrificiul său din contră , lașitatea sunt răsplătite sau, din contră, sancționate de memoria celor rămași.

Când am ajuns în centrul comunei Ghioroc, am văzut cum conștiința locală își amintește și își comemorează eroii. Curajul oamenilor de atunci este omagiat de ansamblul monumental.
Eram cu bicicleta dar nu mă grăbeam. Voiam să cercetez „șarpele casei” cât mai bine.
Afară plouase de curând iar aerul umed îmi gâdila nările în timp ce auzul se delecta cu sunetul artezienei din apropiere.
M-am apropiat mai tare de monument. Auzisem zvonul că statuia vorbește. Nu auzeam nimic dar puteam simți energia statuii…veghea, se ruga și binecuvânta.
Am rămas în tăcere fără să emit vreo judecată sau să reacționez în vreun fel.
La un moment dat, statuia își mută ochii de pe cruce spre mine.
– Ziua bună călătorule!
– Ziua bună doamnă, eu sunt Ziggy!
– Mă bucur să te cunosc tinere, spuse statuia cu o blândețe duioasă. Apreciez că ți-ai ținut mintea departe de a emite vreo judecată față de monument sau de cei cărora le este închinat.
– Da, am observat urme de lacrimi și suferință. În tăcere, acestea se diminuează.
– Ai dreptate! Eu sunt spiritul femeii care își plânge bărbatul căzut în război. Timpul m-a învățat să mă opresc din a suferi și de a direcționa altfel atenția mea.
– Ce ai făcut în acest scop?
– Am înlocuit tânguirea prin rugăciune…o rugăciune de mulțumire și de binecuvântare. Asta a generat mai multă energie pozitivă în jur. Eu voi rămâne aici, rugându-mă pentru cei ce au fost, sunt și vor veni mai departe. Aceasta e misiunea mea.

Femeia a redevenit stană de piatră dar m-a lăsat cu o lecție importantă: gândurile bune îndreptate asupra cuiva contează! Ele transformă o suferință într-o nouă experiență din care se poate învăța ceva.
M-am întors la han ca să mă pregătesc pentru o călătorie către următoarea destinație: Biserica romano-Catolică din Vinga!

Echipa Zig Zag prin România
Ultimele postari ale lui Echipa Zig Zag prin România (vezi toate)