Cum se accesează o sursă neîntreruptă de
energie ?

Statuia lui Ioan Buteanu mi-a apărut în cale când colindam satele de pe valea Crișului Alb. Istoricul din Buteni mă pusese în temă cu povestea vieții sale. Suferințele sale mă cam speriaseră. Exemplul său personal e imposibil de ocolit.

– Ziggy, suna vocea lui impunătoare, la ieșirea din Gurahonț, chiar după ce treci podul peste Criș vei găsi statuia lui, pe locul execuție.
Tonul său avea un amestec de admirație și regret.
– Voi trece negreșit pe acolo! Câtă putere de caracter a avut acest om! Răspund eu cu uimire.
Istoricul zâmbi șiret. Parcă mai știa ceva dar mă lăsa să aflu singur.
Era miezul zilei când am ajuns în Gurahonț. Statuia lui Ioan Buteanu era îmbibată de razele solare. Emana o puternică senzație de respect și demnitate.

Jos în vale, Crișul Alb curgea voios spre teritoriul poporului vecin celui de la care învăț. Acolo urma să se întâlnească cu fratele său, Crișul Negru. În lumina Soarelui, râul avea o strălucire ce te îmbia să-l încerci. Mă simțeam adormit și greoi.
– Mai e cale de bătut până în Vârfurile, mă gândesc eu. Ce-ar fi să mă răcoresc nițel?
Îmi dau jos încălțările și mă îndrept cu brațele deschise în apă. Era rece dar numai bună ca să te trezească!
– Câtă energie are râul acesta? Mă întreb cum de nu se termină niciodată ?
– Ziua bună Ziggy! Susură Crișul Alb, mă bucur că ne întâlnim în acest fel, dar mai ales, pentru că ai ales să explorezi așezările de pe malurile mele.
– Ziua bună, replic eu ușor surprins.
– De sute de ani, sunt martorul tuturor evenimentelor umane. Am asistat la războaie, armistiții, victorii, proiecte mărețe dar și execuții triste.
– La fel cum e cea a lui Ioan Buteanu?
– Da. Am asistat la vitejiile sale apoi la spânzurarea sa, adaugă râul cu tristețe.
Am făcut o pauză.
– Te întrebai cum de am eu o energie interminabilă.
– Da da.
– Ei bine, e același secret pe care l-a aplicat și Ioan, eroul Legiunii Zarandului, în viața sa.
Picioarele îmi înghețaseră, dar voiam să rămân să ascult răspunsul.
– Când te dedici unei cauze mai mari decât interesul tău personal, accesezi o rezervă nelimitată de energie. Scopul meu este servirea oamenilor și a celorlalte viețuitoare. Țelul lui Buteanu era eliberarea poporului de la care tu înveți acum. A avut atâtea dificultăți…scopul său arzător nu-i mai dădea timp să se gândească la probleme și dezastre.
– Vrei să spui că o misiune, îți dă forțe nebănuite și permanente?
– Da, răspunse râul bucuros. Scopul meu, al lui și chiar al tău, are legătură cu arta supremă a servirii. Când este orientat în această direcție, apar ajutoare nevăzute din Univers. Mintea umană va fi mereu orientată de soluții. Va simți mai greu foamea, frigul sau oboseala.
– Asta pentru că arta servirii înseamnă a te dărui? Exact acest act benevol îți aduce mai multă energie înapoi.
– Ai înțeles ideea Ziggy! Este un circuit! Buteanu avea posibilitatea să nu facă sacrificiul suprem. Putea să fugă oricând. Putea să continue avocatura într-un loc mai liniștit. El a înțeles arta servirii și efectul în timp asupra oamenilor. De aceea a murit liniștit, știind că și-a îndeplinit misiunea.
– A mea încă e la început, spun eu hotărât.
– Așa e băiete! Continuă să înveți și să dai mai departe înțelepciunea pe care o descoperi. Universul te va răsplăti din plin.

Dar stai, cred că ți-au înghețat picioarele.
– Ai dreptate!
– Continuă-ți drumul, eu te voi purta în gândurile mele!
– Îți mulțumesc Crișule pentru că m-ai ajutat să înțeleg.
Când am ieșit din apă, întreg corpul pulsa de vitalitate. Râul îmi dăruise o fărâmă din energia și înțelpciunea lui. E rândul meu acum, să-ți dăruiesc aceste rânduri!