Concluzie de primăvară

„Unicul dor…” îmi amintesc în gând cuvintele lui Avram Iancu. După toată întâlnirea cu stafiile trecutului, am pornit hotărât și sigur că de data aceasta apuc să mă bucur de ultimele două săptămâni din primăvară. Așa că, neîntrerupt de nimeni și fără nici o deviere de traseu, ajung în Parcul Pădurice.

În sfârșit aici! Hm… Interesant dar nu simțeam cine știe ce mare entuziasm. Faptul că ajunsesem la destinația dorită mă făcea doar să admir frumusețea parcului și… cam atât. Primăvara, din câte îmi dădusem seama, nu era doar schimbarea naturii, ci și schimbarea mea. Și mai erau două săptămâni de purificare.

O ultimă lecție a zilei, din partea anotimpului renașterii, iată că a fost bucuria de a trăi prezentul. Situațiile spontane, neașteptate mi-au adus mare entuziasm și drag de viață. Iar odată ce am realizat marea aventură în care mă aflu, Parcul Pădurice a devenit ceea ce trebuia să fie de la început – o altă piesă din marele puzzle al misiunii mele pe acest pământ, și nu o destinație.