Iluzie în realitate, sau realitatea în iluzie?

Anotimpul cald continuă și crește în temperatură. Nu mai e mult până-n vară, dar parcă nici nu se cunoaște că nu ar fi deja aici. Soarele arzător creează o atmosferă sufocantă, iar dacă nu ar fi pentru bogatele spații verzi arădene, cu toții ne-am prelinge pe trotuarele îngrijite din blocuri de piatră și beton.

Îmi amintesc de una dintre călătoriile mele prin deșert. Chiar în primele luni de viață, părinții mi-au oferit un sejur întreg prin lume, pentru a absorbi cât mai multe informații, într-un timp cât mai scurt pentru a-mi începe eu însumi propria creație cât mai curând. Și chiar înainte de a face 3 luni am finalizat această călătorie. Iar ceva ce m-a impresionat a fost în acea lumea a nisipurilor. Toată portocalie, toată în dune. Acolo am trăit ceea ce mulți numesc „o halucinație”. În căldura dogoritoare, am văzut înaintea mea, în mijlocul pustiului, o insulă cu palmieri și un lac plin de apă proaspătă, cristalină.

Când m-am apropiat, un domn elegant m-a primit în minunatul spațiu luxos. Erau de toate. Șezlonguri din porțelan, tave poleite cu aur pe care stătea șchiop un pahar cu umbreluță colorată în el, porțiuni pline de iarbă deasă, crudă, revigorantă și jumătăți de nuci de cocos pline cu lapte hidratant pentru piele.
Odată intrat acolo, timpul parcă stătea în loc. Și cu cât cercetam mai mult spațiul, cu atât parcă se extindea. Apăruse la un moment dat un teren larg de tenis, apoi, niște căsuțe simpatice cu flori la pervaz, iar apoi, de nicăieri, un chelner îmbrăcat tot în alb, cu cravată aurie și o batistă pe braț, făcându-mi semn către o masă frumos ornată. Era un paradis…

Iar printre aburii acestei amintiri, mă regăsesc în bazinul de la Ștrandul Neptun, relaxat, plutind pe o saltea verde… Cine spunea că nu poți altera realitatea după bunul plac? Distracție plăcută!