De vorbă cu “îngerul păzitor” al muzeului din Buteni

Fiindcă din fire e un om energic și îi place mereu să facă ceva, i-a venit o idee. Dacă tot avea pe acasă mai multe lucruri și un spațiu unde putea să le pună, și-a propus să facă un muzeu cu obiecte numai din Buteni.

Așa că, spune dumnealui, ”am adunat acasă ce mi-a rămas de la bunicii mei, de la străbunici, de la tata, de la mama… Când am văzut despre ce e vorba, am zis să organizez să fac casa parohială veche, transformată în ateliere de tâmplărie, în maternități, depozit de cereale… Am preluat-o și am pus bazele muzeului.”

[mashshare]

ZiggY

Leagănul țăranului simplu

Se spune că era o dată un bătrân liniștit care nu era pe placul sătenilor. Oamenii îl considerau ciudat și de aceea intrau mai rar în vorbă cu el. De cele mai multe ori ori îl evitau, ori treceau repede pe lângă el. Lumea era grăbită în treburile sale în sat de aceea nu mai aveau timp să observe ce se întâmplă. Bătrânul începu de mută vreme să construiască un loc special, în care aduna obiecte de tot felul. Era un loc pe care îl iubea și găsea acolo liniștea de care avea nevoie. Din afară totul părea nemișcat. Clădirea era înconjurată de copaci înalți printre care se putea vedea iarba mare,necosită.

De cele mai multe ori, bătrânul era singurul care intra acolo și mai trebăluia. Ca de obicei,oamenii nu-l luau în seamă iar el își făcea treaba. Într-o zi, un copil se juca cu mingea în jurul casei îngrijite de bătrân. La un moment dat mingea se dusese în curtea casei. Copilul sări gardul, iar când să ia mingea zărise niște obiecte ciudate prin ușa între-deschisă. Intră ușor și văzu pe el aplecat asupra unei lăzi de zestre foarte veche. Bătrânul auzise că cineva intrase în casă și zise către copil:
– Intră! Nu-ți fie frică! Hai să-ți arăt câte bogății am eu aici.
Copilul, puțin speriat răspunse:
– Acestea nu sunt bogății. Sunt doar niște obiecte vechi. Bogăția înseamnă bani.
– Fiul meu! Într-adevăr, banii reprezintă o formă de bogăție. Dar adevărata bogăție este cea spirituală,sufletească. Acea bogăție pe care o porți cu tine în suflet și pe care nu ți-o poate lua nimeni.
– Nici hoții?, întrebase copilul.

– Nu, fiul meu. Averea aceasta despre care îți vorbesc îți creează o bucurie pe care hoții nu ți-o pot lua. Este în inima ta.
– Nu înțeleg,zise copilul.
– Păi hai să vedem. Când mama ta îți oferă o îmbrățisare sau când îți spune că te iubește, sau când primești o vorbă bună, când faci bine cuiva și ajuți multă lume, cum te simți atunci?
– Păi, cred că mă simt bine și mă bucur. Dar aia tot nu-i bogăție.

– Bucuria de care ai vorbit este sfântă. Ea îți aduce pace în suflet și acest lucru nu ți-l poate lua nimeni. Precum aceste obiecte ale mele, pe care le tot strâng de atâția ani. Știu că sunt doar niște obiecte vechi. Oamenii nu le mai folosesc dar eu când intru aici și le privesc, simt aceeași bucurie în suflet. Este o bucurie pe care greu o poți descrie în cuvinte. Aici este oaza mea de iniște și poate de aceea oamenii mă consideră ciudat. Păstrez aici lucruri pe care oamenii le foloseau o dată. Acum nu le mai folosesc și le privesc cu indiferență. Însă pentru strămoșii noștri, chiar dacii, ele reprezentau bogăția lor spirituală. Aveau mare respect față de ele și le păstrau cu mare grijă. Erau simple dar cu multă semnificație simbolică. Privește această ladă cu zestre veche. În ea își luau fetele care se măritau zestrea lor și plecau de acasă. Știi să citești?

– Desigur! Răspunse copilul.
– Poți citi anul de pe acest ștergar?
– 1892, citise tare copilul. E de mult!
– Așa e. Are mulți ani și îl păstrez pentru urmași. Tot ce vezi aici reprezintă o parte din sufletul țăranului simplu, autentic.
– Ce înseamnă autentic? Întrebase copilul.
– Autentic înseamnă adevărat. E imaginea unui țăran venit de la munca câmpului, acolo unde are glia sa de pământ și se pune la masă. Se închină și mănâncă cu familia lui din castroane de lut și linguri de lemn. Mâncarea e sănătoasă și produsă în grădina sa. Apa pe care o bea este direct din fântână și-l umple de viață și energie. Este omul care muncește fără să se plângă și care iubește pământul. Știe că pământul îl hrănește și il respectă ca atare.

– Dar oamenii de acum nu mai trăiesc așa, zise copilul.
– Eee, fecioraș! Cam așa e și mă bucur că ți-ai dat seama. Multe aș mai avea să-ți spun dar mă grăbesc să mă întâlnesc cu cineva. Îmi va da un costum tradițional așa cum purtau părinții și bunicii mei o dată. Te las în pace și dacă te întreabă cineva despre ce ai văzut aici să spui doar atât: Aici este leagănul țăranului simplu.

Echipa Zig Zag prin România