Nobile case domnești, nobile case țărănești

Mă aflu pe tărâmul de poveste al Câmpiei Aradului. Fiecare zi îmi aduce în cale micile elemente ce creează această lume de basm. O vorbă spune că e bine să ne bucurăm de lucrurile mari, dar să nu uităm de cele mici, pentru că acelea fac ca lucrurile mari să conteze. Iată-mă, de exemplu, străbătând Lipova în toată frumusețea ei. Unii spun că până și Iosif al II-lea și-ar fi petrecut restul zilelor aici, dacă nu ar fi fost împăratul Austriei.

Mi-am permis să bat la ușa timpului și m-am întors cu două secole în urmă, ca să îl întâlnesc pe acest împărat. Limitele sunt doar cele impuse de minte, așa că imediat mi-am programat o întâlnire la împăratul Iosif.
– Domnule, Ziggy, pe aici, vă rog, mă invită unul dintre servitori.
– Mulțumesc, spun eu pe un ton ușor sobru.
Pătrund în Sala Mare a casei domnești și sunt imediat întâmpinat de postura mândră și îngrijită a împăratului Iosif al II-lea. Ochii săi, de un albastru senin mă cercetau discret, în timp ce coafura lui îi contura perfect fața curată și albă.
– Bună ziua, mărite împărat! încep eu cu respect.
– Așa este și așa va fi întotdeauna! îmi răspunde el cu fermitate, după care colțurile gurii sale se ridică într-un zâmbet ușor. Spune-mi repede ce te aduce la mine, căci am niște treburi foarte importante de rezolvat.
Imediat îmi adun gândurile, adaug la gânduri cuvintele potrivite și încep într-un ton la fel de hotărât ca a lui:
– Împărate Iosif, trăiești o viață în bogăție și abundență. Rangul tău este unul de nobil și nobilă este această reședință. Ce ai schimba la traiul tău?
Interlocutorul meu îmi simte intenția din spate și își dă seama că asta este jumătate din întrebarea pe care vreau să i-o adresez defapt. Colțurile gurii se ridică iară, iar deschiderea ușoară a buzelor sale bine hidratate, lasă aerul unui răspuns memorabil să-și facă loc către urechile mele:
– Concepția mea despre bogăție este una diferită de a multora. Ce ai auzit despre mine este adevărat. Dacă nu ar fi pentru responsabilitățile mele, aș schimba aceste nobile candelabre, cu nobilele stele. Și aș schimba nobilii străjeri, cu nobilii copaci înfloriți și înmiresmați. Indiferent de vremuri, că-s cele în care trăiesc eu, sau sunt cele în care trăiești tu, nobilă este vatra familiei de la sat. Iar asta să știe și cel mai mic, și cel mai mare.
Privirea-mi era ațintită pe silueta care contempla viața de la țară. Nu am îndrăznit sub nici un chip să-i întrerup liniștea profundă a gândurilor. Dar nici starea mea nu era una din care să scot vreun cuvânt. Căci răspunsul mi-l dădu parcă din adâncul ființei sale, iar furnicăturile din corp încă nu se risipiră. Într-un sfârșit, se întoarce spre mine, pășește în direcția mea și se oprește în dreptul meu, într-o postură dreaptă, vorbindu-mi din lateral:
– Între noi fie vorba, treburile importante despre care ți-am spus mai-nainte sunt de a sta deghizat o zi alături de un sătean din minunata Lipova. Vii cu mine?
Încuviințez bucuros și cu spirit de aventură. Până să ieșim din Sala Mare și să ne îndreptăm către grajduri, spiritul timpului mă trece pragul propriilor mele vremuri.

Iată un om care s-a preocupat mult de viața oamenilor simpli și a înțeles-o. Se pare că a fi bogat nu înseamnă a fi înconjurat doar de lucruri scumpe. Împăratul Iosif al II-lea a văzut mare bogăție în curtea frumos îngrijită și atent plămădită a țăranului de la sat.