Uite meșteșug, nu e meșteșug

Gândurile mele de a petrece o perioadă mai lungă prin acest frumos oraș se intensificau de la o zi la alta. Când m-am decis să rămân mai mult, mi-am zis că trebuie să fac ceva și de aceea eram în drum spre casa de întâlnire a meșteșugarilor.

Nu după mult timp de mers pe jos am ajuns în fața unei case mărețe. Gândurile mele au făcut în așa el încât să nu mai dau importanță tânărului pe care îl ascultase-m mai devreme lângă acel monument. Am ajuns la intrarea în clădire și am observat ceva ciudat lângă ușă. Era un trunchi de copac, parcă făcut din metal în care erau bătute foarte multe cuie.
– Ce e asta? întreb eu pe un domn care tocmai ieșea.
– Ce să fie, locul unde fiecare meșteșugar care trece își lasă amprenta. Toți cei care vin pe aici, lasă ceva în urmă. Vezi cât de multe cuie sunt acolo?
– Da, ce reprezintă?
– E blazonul fiecărui meșteșugar. Avem foarte mulți din toate domeniile. Unii vin, alții pleacă și toți lasă un cui aici.
– Eu am venit să întreb ceva. Aș vrea să rămân pe aici și vreau să știu de ce meșteșug ar trebui să mă apuc.
– Tinere, nu trebuie să te apuci de nimic. Dacă nu simți că ai chemare spre un anumit domeniu, nu are rost să intri în breasla meșteșugarilor.
– Și ce să fac cât stau pe aici?
– Uite, am un pont pentru tine. Mai nou, se dezvoltă foarte mult latura de comerț. Mergi la casa vămii și acolo o să vezi comercianți cum vin din alte orașe. Vorbește cu ei, ajută-i și sigur o să găsești o soluție să ai de treabă.

Nu am mai stat pe gânduri. Mi-am luat la revedere și am plecat. Casa vămii e la marginea orașului, am puțin de mers până acolo și nu vreau să mă prindă noaptea pe drum. Soarele începea să se lase ușor spre asfințit așa că am grăbit pasul.