Ne vizitează cu adevărat zeii?

Țara Zărandului este plină de locuri uimitoare încărcate cu sute, poate chiar mii de povești nemaipomenite. Plimbându-mă în lung și-n lat, am învățat că cele mai bune surse de informații sunt hanurile. De aceea, aproape seară de seară poposeam la câte un han și ascultam poveștile celor care treceau pe aici. De multe ori se întâmpla să fiu chiar eu cel care povestește.

Într-una din zile, sorbind dintr-o cană mare de ceai aromat de la Moara cu Noroc, intră un tânăr sprinten, puțin agitat.

– N-o să vă vină să credeți ce am văzut!

– Ce văzuși crețule? întreabă hangiul curios.

– Eram aseară târziu pe marginea lacului. O rază din lumina lunii a devenit tot mai puternică și pe ea s-a coborât un om. Când m-a văzut a spus câteva vorbe și am adormit pe loc. Acum m-am trezit și am venit direct aici. A fost un zeu!

– Termină cu prostiile tinere că nu-ți dau nimic până nu plătești.

Înainte să fie dat afară i-am făcut semn să vină la mine și i-am făcut cinste cu o cană de ceai.

– Poți dovedi că e adevărat ce spui? întreb eu mai încet încât să se audă doar la masa noastră.

– N-am spus minciuni în viața mea jupâne!

– Spune-mi Ziggy! Cum te numești?

– Sunt Bogdan. Am ieșit aseară din casă să mă plimb. Era cam târziu, nu mai era nimeni pe afară. Pesemne că toată lumea din jur dormea la ora aia. M-am dus spre lac. Merg acolo des, mă liniștește locul acela. Am ajuns acolo și m-am așezat pe iarbă. Eram lângă un tufiș destul de mare. Luna Strălucea puternic și transforma lacul într-o oglindă uriașă. Vedeam cu ceva se apropie de sus. Era o figură umană care cobora pe o rază. Nu m-a văzut până nu a ajuns lângă mine.   Atunci a zis trei cuvinte și am căzut inconștient.

– Ce a zis?

– Nu știu. Nu am înțeles. Ori eram prea speriat ori era într-o altă limbă.

De la masa alăturată se apropie un bătrânel care ne șoptește:

– Cei care se întâlnesc cu adevărat cu zeii rămân marcați pe viață. Descheie-ți cămașa, dacă e adevărat ce grăiești, trebuie să ai însemnul zeului pe inimă.

Și-a descheiat imediat cămașa și spre uimirea noastră chiar avea un semn pe piept. Era un semn ca și ars cu fierul încins. Avea formă de ciocan.

– Trebuie să fi fost Thor! spuse bătrânul în șoaptă în timp ce se îndepărta.

Bogdan se mai uită odată la mine iar apoi se ridică și el și merse afară după acel bătrânel. Nu după mult timp am mers și eu după ei. eram curios să aflu mai multe, să văd ce urmează.

Ieșit afară, m-am învârtit de câteva ori prinprejurul hanului dar nici urmă de Bogdan sau de acel moșuleț. M-am întors în patul meu cu gândul să cercetez mai multe următoarea zi. Am avut răbdare să ascult ce avea de spus acel tânăr și am aflat o poveste pe cinste. Se pare că zeii încă își mai fac apariția printre noi. Abia aștept să întâlnesc unul.