Întâlnire de gradul zero

Acum că admirația mult dorită de Cenad și Mercur a apărut din senin pentru cei doi, mi-am continuat pașii către pădurice, cum am și spus că fac.

– Tinere, ești prea încordat. Relaxează-te… mă agață o voce de braț și mă trage într-o parte. Dă-mi voie să mă prezint. Vasile Goldiș pentru domnia ta!
– Domnule Goldiș, dar din ce pământ ați ieșit?
– Ho, ho, ho! Să-ți spun ceva despre moarte, tinere. E sublimă, există peste tot, dar lipsește cu desăvârșire.
– La ce vă referiți?
– Sunt aici, doar, nu vă vezi?
Îl vedeam. Am stat un pic și l-am măsurat de sus până jos. Arăta… întreg.
– Bun! rostește dintr-o dată ferm. Acum că te-ai convins, vino să-ți arăt ceva.
– Stai un pic, îl întrerup, la care el se întoarce curios către mine, își ridică sprâncenele și își mișcă mustața.
– De ce spui că moartea lipsește?
Fără să stea o secundă pe gânduri, fără ca măcar să respire, începe pe un ton ferm:
– Unu! Am rămas în memoria acestor locuri. Doi! Tu!
– Eu?!
– Ziggy… își schimbă brusc tonul ferm într-unul blând, patern. Ziggy, aceia ca tine nu vor muri niciodată pentru că nu îi copie pe alții.
Îmi zâmbește cald. Îl simt că mă înțelege și prind maximă încredere în el.
– Unde vrei să mă duci?
– Vei vedea…