Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului!

Când am ajuns în Lipova, intuiția îmi spunea să merg pe faleza Mureșului și pur și simplu să mă bucur de priveliște. Am ascultat vocea interioară. Mureșul îmi dădea senzația că e un tânăr puternic și pus pe luptă. Nu avea arme și totuși emana un aer triumfător.

Cu aceste gânduri în minte am coborât pe strada Vasile Bugariu, unde se afla Monumentul Eroilor sovietici.
Bătrânii înțelepți spun că orice lucru are o emoție specifică atașată lui. Imediat ce am privit monumentul, s-au declanșat imagini ale războiului în mine. Rememoram secvențe despre cel de-al doilea război mondial când pe meleagurile arădene localități ca Lipova, Barațca sau Păuliș erau teatru de război. Vedeam tinerii subofițeri cum rezistă eroic în fața trupelor Axei iar sovieticii veneau cu întăriri. În felul acesta județul Arad a fost eliberat.
M-am apropiat de monument și l-am atins. Imaginea soldatului din monumentul de la Păuliș a revenit cu repeziciune.
– Salut Ziggy!
– Să trăiți! Răspund eu cu repeziciune. Intrasem din nou în jocul imaginației.
– Am ales să-ți vorbesc pentru că ai invocat mai multe episoade de război în mintea ta.
– Da, așa e! Monumentul eroilor sovietici mi le-a provocat. Știu ce s-a întâmplat în război. Voi ați luptat contra lor iar apoi ați redevenit aliați.
– Exact, nu a fost cea mai bună alternativă pe termen lung pentru poporul de la care tu înveți. Pe termen scurt însă, teritoriile au fost eliberate.
Și mai e ceva Ziggy!
– Ce anume?
– O vorbă veche spune să dai Cezarului ce-i al Cezarului! Astfel de monumente sunt forme de omagiu față de soldații sovietici care au luptat în război.
– Tare am impresia că nu-mi spui asta doar în legătură cu monumentul!
– Ești iute flăcăule! Da, este vorba de respectul pe care orice ființă vie îl merită! În război s-au comis multe acte de cruzime, de ambele părți, tocmai pentru că s-a încălcat acest drept. În lumea în care te afli tu acum, respectul fiecărei ființe vii este principiul care menține pacea și echilibrul.
– Fără el, un al treilea război poate urma! Spun eu oarecum înfricoșat de această perspectivă.
– Da! Dar nu te teme băiete. Continuă să semeni semințele tale cele mai bune! Rămâi cu bine!
– Să trăiți, îl reped eu cu un zâmbet.

Mi-am văzut de drum prin Lipova apoi reflectând la cele aflate: respectul…Să dai Cezarului ce-i al Cezarului.
Și apropo, nu aș putea încheia traseul prin Câmpia Aradului dacă nu îți povestesc despre călătoria prin Covăsânț.