Făt Frumos și rochia mătușii Mărioara

A fost odată ca niciodată, într-un colț al Țării Zărandului o prințesă frumoasă, de-ți lua ochii. Atât de frumoasă era această prințesă că la soare te puteai uita dar la ea ba. Ajunsă la vârsta măritișului, zeci, poate chiar sute de prinți, feciori de crai și tot felul de tineri chipeși veneau să o ceară. Aceasta îi primea pe toți și le spunea să vină în ziua care marchează mijlocul primăverii cu o rochie drept cadou. Cel care va aduce cea mai frumoasă rochie, va fi cel căruia îi va accepta cererea în căsătorie.

Feciorii au plecat în toate direcțiile pentru a găsi cele mai frumoase rochii. Din întâmplare eram și eu pe acolo și m-am împrietenit cu un fiu de crai.
– Ziggy, hai cu mine să căutăm rochia perfectă și să o aducem prințesei.
– Bine Făt Frumos, în ce direcție pornim?
– Hai spre cetatea Ineului, am auzit eu că ar fi cineva care ne-ar putea ajuta pe acolo.
Am pornit la drum și am mers, și am mers până am ajuns aproape de acea cetate. Într-un sătuc, la mică distanță de cetate am oprit la o poartă la care am început să batem. Nu a durat mult și o bătrânică simpatică ne-a întâmpinat zâmbind.
– Ziua bună, dragilor. Ce vă aduce pe la mine?
– Sărut-mâna mătușică! Vreau să mă însor cu prințesa cea frumoasă și vreau să îi duc în dar cea mai frumoasă rochie de pe acest pământ.
– Ai venit unde trebuie, secretele pe care le cunosc eu nu le mai știe nimeni în ziua de azi. Hai înăuntru, numaidecât trebuie să ne apucăm de treabă.
Am intrat și ne-am apucat de lucru. Am scos de prin cămară cele mai fine materiale de diverse culori și am început să le tăiem.
– Cu grijă băieți, Voi numai îmi tăiați fâșii si mai departe mă ocup eu. Vom folosi stilul strămoșilor noștri.
Făceam exact așa cum ni se spunea. Măsuram, tăiam și dădeam la cusut. Trei zile și trei nopți a durat până să fie gata rochia. Când era pregătită mătușica a zis:
– Rochie așa frumoasă nu s-a mai văzut de sute de ani. Să mă chemați și pe mine la nuntă.
Ziua cu pricina se apropia cu repeziciune așa că ne-am grăbit spre curtea domnească. Aici erau deja veniți mulți prinți înaintea noastră. Aceștia aveau rochii care mai de care mai frumoase, iar prințesa se minuna la fiecare dintre ele dar mereu voia să vadă și altceva. Când a venit rândul lui Făt Frumos, aceasta a rămas fără glas. A luat rochia și a mers într-o altă cameră ca s-o îmbrace. Când s-a întors, toată lumea se uita la ea ca la o zeiță. Nimeni nu ar fi crezut că există pe lume o rochie atât de frumoasă. Nici nu a mai fost vorba să mai vadă și alte rochii. A chemat slujitorii și a poruncit să se facă pregătirile de nuntă.

A urmat o nuntă mare care a durat trei zile și trei nopți. M-am veselit și eu acolo, unde a venit și mătușica Mărioara, care a făcut rochia. După nuntă aceasta a rămas la curte și a cusut mult timp haine pentru prințesă. Toată lumea se minuna de creațiile ei și cu toții au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.