Ceea ce noi nu ne dăm seama, este că propriul popor face parte dintr-o civilizație foarte veche. Datorită faptului că nu știm aceste lucruri, nu cercetăm mai amănunțit anumite date și nu aflăm lucruri cu adevărat importante pentru identitatea neamului nostru.
Felul în care am putea face acest lucru este cercetarea. Primul pas, la nivel de comunitate este să vizităm muzeele și să aflăm mai exact care ne sunt originile. Muzeul de arheologie și cel de istorie ne poate ajuta cel mai ușor să facem acest lucru. Pentru a studia mai în amănunt aceste lucruri trebuie făcut încă un pas. Următorul pas îl alege fiecare. Recomandat este o carte de specialitate.
[mashshare]
Lumea funcționează din cele mai vechi timpuri după aceleași reguli
A fost odată, pe meleagurile acestui popor, cu mii de ani în urmă o civilizație care trăia în perfectă comuniune cu natura. Aceștia își procurau tot ce aveau nevoie din natură, o respectau și aduceau mulțumiri acesteia. Pentru simplul fapt că le oferea hrană, adăpost și siguranță, ei se îngrijeau să nu distrugă nimic în jurul lor, să nu facă abuzuri și să lase natura să se dezvolte așa cum e lăsat de la zei.
Străbătând tot felul de locuri interesante, am ajuns să intru în contact cu foarte muli oameni și poveștile lor. Am învățat de la ei tot felul de lecții, de la negoț până la importanța credinței și multe altele. Ce am observat că predomină la majoritatea sunt legile și principiile universale care sunt transmise din moș strămoși. Am decis la un moment dat să aflu mai multe despre civilizația care a trăit aici cu mii de ani în urmă și să văd dacă aceste principii universale se moștenesc încă de atunci. Am găsit printre clădiri și monumente un loc unde sunt păstrate obiecte și documente din trecut. Atunci mi-am spus:
– Cu siguranță voi găsi aici pe cineva care să mă lămurească în privința strămoșilor noștri.
Am intrat și de la început am întrebat:
– Cu cine aș putea sta de vorbă despre strămoșii poporului nostru?
– Tinere, liniștește-te puțin. Hai să vedem mai întâi ce înseamnă pentru tine strămoșii noștri.
– Păi aș vrea să aflu mai multe despre civilizația străveche care a locuit aici cu mii de ani în urmă. Cei care trăiau în comuniune cu natura și se înțelegeau de minune cu aceasta.
– Hai la mine în birou, spune o doamnă zâmbăreață.
Am intrat și cum m-a văzut foarte pornit pe această direcție a început să îmi povestească despre acest popor. Mi-a spus cum au ajuns să trăiască pe aceste meleaguri, cu cine s-au luptat, cine i-a influențat și ce mari realizări au făcut ei.
– Mă interesează mai mult de cum trăiau ei, vreau să aflu de ce legi respectau, ce principii aveau.
– E greu să aflăm concret aceste lucruri tinere. Putem doar să bănuim. Din cercetările făcute până acum putem spune că respectau foarte mult natura și o venerau chiar. Pe lângă asta erau foarte uniți. Țineau foarte mult unul la altul în micile comunități pe care le formau prin pădure. Fiecare avea rolul lui și își făcea treaba pentru folosul comunității.
Am mai discutat multe și la urmă mi-am dat seama că aveam dreptate. Cele mai importante principii și legi universale care într-un fel sau altul aduc succes astăzi, au rădăcini în acele vremuri. Cine știe, poate chiar mai în trecut. Poate se trag chiar din perioada când zeii mergeau printre noi. După această discuție am decis să mă plimb singur o perioadă și să îmi sedimentez aceste gânduri. Să văd cum aș putea respecta mai mult principiile și legile din trecut.
- Îmbunătățește-ți strategiile de business la TopHotel Conference 2024! - aprilie 17, 2024
- Înscrierile în competiția TopHotel Awards 2024 sunt deschise! - martie 5, 2024
- Industria ospitalității se reunește la TopHotel Conference & Awards 2023! - mai 19, 2023
Leave A Comment