Cele trei clopote de la Biserica roșie din Arad

Cât timp am explorat centrul Aradului, clădirile încercau în fel și chip să-mi atragă atenția. Pe lângă Palatul Administrativ sau Catedrala Romano-Catolică, greu de trecut cu privirea, Biserica Roșie s-a întipărit bine în memoria mea. Înaltă, semeață, cu brazi verzi la intrare pe post de soldați, biserica are un farmec aparte.

Într-o zi, pe când mă plimbam pe Bulevardul Revoluției, chiar înainte de a ajunge la Biserica Roșie, de la distanță văd un chip familiar. În fața bisericii era un bătrânel care ținea de mână o fetiță drăgălașă. Cu cealaltă mână îi arata fiecare element al clădirii. Pesemne că era nepoțica lui, fascinată de ceea ce vedea.
Când mă apropii de ei, tresar!
– Haaaaans! Ce surpriză, tu ești! Îmi rămâne și acum în minte întâlnirea noastră de la Casa Beller. Mă bucur să te revăd!
Ne strângem mâinile și ne îmbrățișăm.
Copila ne privea cu minte, cu ochi mari și negri.
– Ziggy, ți-am spus să ai grijă ce îți dorești, pentru că se poate întâmpla, râse bătrânul.
– Cine este micuța? îl întreb eu curios.
– Ea este Maia, nepoțica mea de 7 ani.
– Bună Maia, o salut eu vesel!
Fetița îmi răspunse cu un zâmbet plăpând.
– Nu te cunoaște! De aceea e mai reținut.
Am ieșit la plimbare prin Arad ca să-i povestesc despre istoria orașului și a clădirilor sale reprezentative. E bine ca cei tineri să-și cunoască rădăcinile de la o vârstă fragedă. Doar așa vor putea prețui ceea ce au deja!
Chiar acum îi spuneam despre clopotele bisericii.
– A rămas doar unul…murmură fetița. Celelalte două au fost material pentru război!
Un aer de tristețe îi săgetă chipul măsliniu.
– Dar cel rămas, spuse ea cu speranță, continuă să cheme credincioșii la biserică. Noaptea el vorbește!
Mă uit nedumerit spre Hans, care o sorbea din priviri. Îmi făcu cu ochiul.
– Da, completă bătrânelul. Povestea spune, pentru cei care au urechi să audă, că el vibrează după miezul nopții. În funcție de om, îi transmite mesajul potrivit!
– Bunicule, tu l-ai auzit vorbind? Întrebă fetița cu inocență.
– Sigur că da, de mai multe ori. Odată mi-a transmis un mesaj, chiar înainte să mă căsătoresc cu bunica ta, acum 40 de ani.
Hans râse însă fetița îl asculta cu mare atenție!
– Și ce ți-a spus? Îl îndemnă ea să continue.
Bătrânul glumeț șovăi o clipă și continuă pe un ton serios.
– Mi-a spus că dacă voi trăi cu înțelepciune fiecare zi, făcând alegeri bune mă voi bucura de o viață lungă și de o familie frumoasă, cu mulți nepoți.
Se uită spre mine apoi:
– Din păcate nu a menționat nimic că o să mai pierd din păr, pe drumul anilor!
Fetița se gândi câteva secunde, apoi exclamă!
– Uraa! Asta înseamnă că voi avea un frățior curând ?
Sinceritatea și inteligența copilei îl dezarmară pe bătrân. O îmbrățișă cu dragoste.
– E singură la părinți și își dorește un frațior, îmi șopti Hans zâmbitor!
– Da, clopotul Fa# nu m-a mințit niciodată! Am încredere în povețele sale. Eu vreau să am mulți nepoți cărora să le spun povești!
Zâmbi după care adăugă:
– Draga mea, hai să-ți spun un secret, dar rămâne doar între noi și domnișorul de aici de față.
Mă privi cu blândețe.
– Mama ta mi-a confirmat aseară că peste câteva luni vei avea un frățior.
Ochii Maiei străluceau de bucurie! Îl cuprinsese într-o îmbrățișare plină de recunoștință.
– Îți mulțumesc bunicule pentru ce mi-ai spus mai demult!
– Ce ți-am spus? întrebă Hans și el luat prin surprindere de reacția explozivă a fetei.
– Mi-ai spus că orice dorință mi se va îndeplini când cred că deja este înfăptuită. Știam eu că dacă voi ține dorința asta suficient de mult, se va îndeplini.
– Măi să fie, murmură bătrânul, tu ești chiar foarte inteligentă!
Două lacrimi mici picurară din ochii albaștri ai lui Hans. O strânse din nou în brațe.
Priveam liniștit scena, meditând la spusele celor doi.
– Ziggy, spuse el, uite așa pățesc când uit ce mai spun!
Râdem amândoi.
-Trebuie să plecăm spre casă să pregătim prânzul, completă el. Ne vom întoarce după amiază pentru următoarea poveste Maia.
Fetița țopăia de fericire.
– Hans, mă bucur să te revăd. Te voi ține minte mereu!
– Ziggy, rămâi cu bine. Poate drumurile noastre se vor reîntâlni.
– Nu mă mai miră nimic.

Cei doi s-au îndepărtat, spre Teatru! Eu am rămas să fotografiez biserica care îmi inspira rafinament și o senzație de libertate…Nu știu dacă vorbești sau nu, mă adresez turnului în care se află clopotul Fa#, dar știi să bucuri oamenii!
Dacă tot vorbim de libertate, trebuie să-ți povestesc în continuare despre Statuia Libertății din Arad…