Gardianul dintre cele două lumi

De câte ori am urmărit în liniște cursul Mureșului am fost de fiecare dată fascinat. Ascunde ceva acest curs de apă veșnic. Indiferent de vreme, de anotimp, de noapte sau de zi, el curge neîncetat. Sub neliniștitele lui vălurele care scânteiază în razele soarelui se ascunde o întreagă istorie. Acesta culege nenumărate povești de-a lungul timpului și le transmite celor care sunt pregătiți să le asculte.

Stând într-o zi pe un mal liniștit al râului, am fost ghidat fără să îmi dau seama până într-un sat cu nume specific zonei. Pesemne că sunt multe căprioare prin pădurile din apropiere de poartă numele Căprioara. Urmând un mic susur de apă, am urcat spre o pădure iar într-un desiș am găsit intrarea într-o peșteră. Poarta mare de metal mi s-a deschis și am început să înaintez prin întuneric. Vederea începea să mi se adapteze dar tot m-am împiedicat. M-am ridicat și mi-am dat seamă că tocmai am călcat pe un urcior din lut. Erau multe cioburi în jurul meu, pesemne că în urmă cu mult timp, această peșteră era vizitată sau poate chiar locuită de meșterii zonei.
– Ziggy, întoarce-te în lumea ta!
Mă uit stânga, dreapta dar nimic. Întunericul nu îmi dădea voie să văd până departe așa că am întrebat puțin speriat:
– Cine e acolo?
– Ești doar tu Ziggy, te afli la granița dintre două lumi diferite. Locul tău este în cea de afară!
– Cine ești tu? Și de ce nu pot vedea lumea din întuneric?
– Sunt străjerul peșterilor din zonă, grănicerul dintre lumi. Nimeni nu mă poate vedea. Dacă vei intra în lumea din adâncuri vei aduce numai stricăciuni. Vei cauza multe dureri și amărăciune. Ieși înainte să regreți.
– Nu vreau să fac rău nimănui. Ies imediat.
Am ieșit cât am putut de repede. Nu înțeleg cum aș putea cauza dureri și amărăciune în lumea din adâncuri dar nici nu vreau să aflu pe calea cea grea. Mai bine mă întorc la treburile mele.

La ieșire am mai văzut două intrări mai mici în lumea subterană dar am decis să nu le mai explorez. Am coborât din pădure și am ajuns din nou în sat. Merg să cer o cană de apă rece și apoi îmi continui drumul. Am găsit o fântână, iar lângă ea o cană din lemn. Mi-am potolit setea și când să plec, un sătean mi-a spus că familia regală este în zonă și că cei care trec pe aici ar trebui să vadă și moșiile acestei familii.