Doza ta de sălbăticie! Parcul Natural Lunca Mureșului

Una dintre cele mai spectaculoase zone eco-turistice din țară – Parcul Natural Lunca Mureșului din județul Arad!

Parcul este structurat pe patru arii protejate natural: Prundul Mare, Pădurea Cenad, Insula Mare Cenad și Insulele Igriș. Toate aceste porțiuni oferă o gamă diversificată de activități, de spectacole vizuale pline de măiestrie, mișcare și coloratură.
Astfel, te invităm într-o plimbare cu una dintre bicicletele sau canoele puse la dispoziție de rezervație în care poți admira bogația de specii înaripate sau de mamifere ce trăiesc libere în cadrul lor natural. Legat de asta, le poți chiar urmări comportamentul în unul dintre observatoarele frumos aranjate.
Mai am o veste pentru tine! Parcul deține și două construcții bisericești deosebite, dintre care Mănăstirea Bezdin, atent îngrijită, datează tocmai din anul 1539.
Lunca Mureșului este și un spațiu ideal pentru programe de genul „Școală în natură”. Îți poți înscrie copilul aici pentru a învăța comportamentul ecologică și eco-turistic chiar din mijlocul problemei. În plus, sunt promovate și diferite meșteșugării tradiționale din zonă.

Cum înaintezi prin Luncă îți vor sări mereu în cale noi și noi tablouri în mișcare. Chiar dacă mergi la pas, cu bicicleta sau canoea, ori alegi să vizitezi doar balta cu nuferi, punctele arheologice dacice, punctele bisericești sau Rezervația Prundul Mare în întregime, fii sigur că vei fi atras să te reîntorci. De ce? Pentru alimentarea dozei tale de sălbăticie. Natura te așteaptă oricând!

[mashshare]

ZiggY

Viermele e vierme, nu-l poți schimba

Și dacă tot vorbim de bogăție, iată-mă ajuns în oaza de pe Lunca Mureșului – o bijuterie a acestor meleaguri.

Mă plimbam zilele trecute prin această junglă cu o veche cunoștință, viermele. Deși nu vorbisem cu el de mult timp, relația noastră nu se răcise deloc. Totuși, avea același obicei care nu-l avantaja deloc – acela de a se plânge: „Ziggy, știi cum e să stai o zi întreagă sub pământ și apoi, din cauza ploii să fii nevoit să ieși afară cu frică că te va înhăța vreo pasăre?” sau ”Vai, Ziggy, una e să călătorești și alta e să stai zilnic în același tunel ca să-ți forțezi drumul înainte.” O ținea așa tot timpul, încă de când l-am cunoscut. Zilele trecute nu a fost diferit, dar trebuie să-ți spun că, noua s-a observație m-a dat pe spate.

 Doza ta de sălbăticie! Parcul Natural Lunca Mureșului
– Ziggy, începe el să-mi spună, uită-te spre exemplu la copacii aceștia. Poate tu nu bagi de seamă, dar îți dai seama ce mare efot fac ei ca să susțină cerul?

– Vierme, încep eu încurcat, tu crezi că pomii țin cerul? Recunosc, pe asta nu am mai auzit-o până acum…

– Binențeles că nu… continuă el într-un ton mâhnit. Tu tot timpul călătorești, dar eu, care le văd pe toate din jur, nu scap nici un detaliu, îmi dau seama cât de greu este pentru unii… Ți-am zis că m-a părăsit viermoaica? Spune și tu că nu e greu, subliniază el cu intenția de a mă convinge.

– Vierme, tot ce pot să spun e că locul acesta e minunat. Dacă soarelui i-a fost dat să încălzească pământul, sigur face treaba bine și natural, la fel cum se întinde untul pe o felie de pâine. Iar dacă tu ți-ai dat seama că rolul copacilor e să țină cerul, ai nădejde că au tot ce le trebuie să ducă treaba la bun sfârșit, fericiți.

– Ei, da, începe viermele, acum că ai adus vorba de soare, să știi că l-am observat eu pe el.

Mi-a dat seama unde duce discuția, căci devenea previzibil, totuși eram mulțumit de ceva. De data asta, nu s-a mai plâns de gândacii care veneau să colecteze plata la găuri. Am tras imediat concluzia că ceva s-a schimbat în bine decât am vorbit ultima dată cu el.

 Doza ta de sălbăticie! Parcul Natural Lunca Mureșului
Ei, așa sunt unii cunoscuți. Au un nivel diferit de simpatie. Nici nu-i poți contrazice, nici nu le poți da dreptate, nici nu te poți plânge cu ei și, cu singuranță, nici nu poți rămâne indiferent față de ei. Sunt ceea ce sunt. Tu ai astfel de cunoștințe în viața ta?

Echipa Zig Zag prin România